Home Politic Cătălin Ivan se luptă cu inventatorul său, comunistul Gheorghe Nichita

Cătălin Ivan se luptă cu inventatorul său, comunistul Gheorghe Nichita

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat duminică la o conferință de presă că este membru al organizației PSD Dobrovăț cu drepturi depline, însă conducerea filialei județene Iași a PSD a invalidat transferul lui.

Ivan a fost suspendat pe termen de 12 luni din PSD de organizația sectorului 1. În opinia europarlamentarului, decizia este nestatutară, deoarece înainte de desființarea Organizației 21 București i s-a aprobat transferul la PSD Dobrovăț, o localitate din județul Iași.

„Această decizie de suspendare a fost luată în momentul în care mi s-a aprobat transferul la filiala Dobrovăț. Există o singură problemă. Nu mă dorește domnul (Gheorghe — n.r) Nichita (președintele organizației județene Iași a PSD — n.r). Situația e următoarea: sunt membru PSD Dobrovăț, cu drepturi depline, dar nu îl pot avea ca șef pe domnul Nichita pentru că nu mă dorește”, a spus europarlamentarul PSD Cătălin Ivan în cadrul unei conferințe de presă.

El a explicat jurnaliștilor că a avut de la șeful PSD Iași, Gheorghe Nichita, două acorduri verbale, unul dintre acestea fiind dat în timpul unei discuții telefonice, iar un altul a fost dat primarului localității Dobrovăț, Cătălin Marinuș, care este și liderul PSD din localitate.

Cu toate acestea, în ședința de sâmbătă a Biroului Permanent Județean Iași s-a decis invalidarea transferului europarlamentarului Cătălin Ivan.

„Înțeleg situația asta. Există presiuni foarte mari de la București pe domnul Nichita. Doamna (Ecaterina — n.r.) Andronescu a rezistat presiunilor și a acordat transferul, domnul Nichita a cedat (…) . Gheorghe Nichita nu contează în acest joc. Doar execută. Domnul Nichita trebuie să decidă dacă cedează în continuare presiunilor domnilor Liviu Dragnea și Victor Ponta”, a mai spus Cătălin Ivan.

În opinia europarlamentarului Cătălin Ivan, conform statutului PSD nu poate fi exclus din partid fără a exista motive întemeiate.

„Dragnea și Ponta nu pot să mă excludă din partid fără motiv. Trebuie să își asume asta. Sunt întrebat de partenerii noștri de afară ce se întâmplă. În cursul săptămânii viitoare voi avea mai multe întâlniri cu partenerii externi și le voi explica ce se întâmplă”, a mai spus europarlamentarul Cătălin Ivan.

Prezent la conferința de presă, președintele filialei PSD Dobrovăț, primarul Cătălin Marinuș, a afimat că a acceptat transferul în interesul organizației, „Dobrovățul fiind prima comună din România care are europarlamentar”.

„Sunt conștient că Organizația Județeană a fost pusă într-un impas. Îmi asum asta. Am făcut însă un pas corect. Nu e normal ca un europarlamentar să fie aruncat de la o organizație la alta, ca pe un cartof fierbinte. Îmi asum, dar nu regret. Suntem singura organizație locală, dintr-o comună din România, care are un europarlamentar printre membrii ei”, a declarat Cătălin Marinuș.

Președintele filialei ieșene a PSD, Gheorghe Nichita, a declarat pentru AGERPRES că europarlamentarul Cătălin Ivan nu este membru al filialei, deoarece membrii Biroului Permanent Județean Iași au votat în ședința de sâmbătă invalidarea transferului.

„Cei de la Comisia de Integritate au întocmit un document, pe baza statutului, cum s-a făcut transferul, după care s-a supus la vot. Transferul e făcut nestatutar, ci e făcut efectiv ca să scape domnul Ivan de o decizie a celor de la București. Se vede clar că vine pe sub ușă în organizația județeană. Toți cei care au fost la ședința BPJ au votat împotriva transferului. Dacă domnul Ivan nu înțelege, să fie sănătos! Nu am vorbit nici cu Dragnea, nici cu Ponta despre domnul Ivan. În BPJ Nichita nu face ce vrea el. Acolo e un vot. Nu a fost unul care să voteze pentru transfer. Toți au fost împotrivă. Documentul respectiv îl trimitem la București, Bucureștiul va trebui să-l analizeze”, a explicat Gheorghe Nichita.

Întrebat de jurnaliști dacă în urma deciziilor adoptate în ultima vreme de liderii PSD va părăsi formațiunea politică, europarlamentarul Cătălin Ivan a declarat că „am fost, sunt și voi fi social democrat”.

„De ce să plec? Am fost în PSD, sunt în PSD și voi fi. E o situație de moment. Dacă drepturile mele sunt încălcate, voi contesta pe cale legală aceste decizii „, a mai spus Cătălin Ivan.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.