Home Bref ANImație

ANImație

DISTRIBUIŢI

 

 

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a demisionat din guvern duminică iar cel care i-a cerut demisia a fost președintele Iohannis. După o jumătate de oră premierul a anunțat că Vâlcov demisionase la prânz. Aiurea! Au amânat până la penibil demisia după care au încercat să pară că au luat-o înaintea președintelui. Ponta a declarat ulterior că vrea să câștige câteva zile în care Vâlcov să termine Codul Fiscal iar el „să găsească un kamikaze care să vrea să fie ministru de finanțe fiindcă nu prea mai vrea nimeni”. Oare de ce? Dacă totul e atât de bine și vine Codul abundenței, de ce nu vrea nimeni să fie ministru? Poate se tem să n-ajungă la DNA – ultima etapă din cariera unui ministru. Nici măcar șeful ANI, Horia Georgescu, spaima incompatibilităților și mândria MCV, n-a scăpat de DNA care l-a reținut pentru abuz în serviciu în perioada când era în comisia ANRP unde iată, și draga de ANI și-a pierdut capul. O fi existând vreo instituție cu capul pe umeri? Dl. Iohannis (care a tras de pe urma ANI) a criticat (nu tocmai prompt) „sfidarea justiției în cazul Borbely”. S-ar putea să nu fie ultima sfidare. Urmează cazul Șova iar premierul a dat un semnal: „decizia în partid e să se voteze pentru cererile DNA dar parlamentarii nu sunt soldăței, nu sunt roboței și votează cum cred ei”. Ei, când are Ponta un interes, ordinul de vot se execută sub amenințarea excluderii din PSD. La rându-i Șova a avut grijă să precizeze că „n-a existat niciodată, nicio legătură, de nicio natură între premierul Ponta și procesele de la Turceni și Rovinari”. A fost o colaborare, nu și o legătură. N-a fost ceva serios. Mărunțiș. Între timp procentul de 20% șpagă perceput de Vanghelie și Vâlcov – un fel de TVA, taxa pe valoarea mea – apare și la Metrorex și CE Oltenia. Spre exemplu, CEO (care apare și în dosarul cu capre al lui Greblă) vinde în pierdere (cu 20%) cărbune în Serbia folosind un intermediar iar Metrorex a refuzat oferta ASTRA Arad pentru 51 de vagoane preferând o firmă din Spania care cerea cu 20% mai mult obținând o pierdere de 300 mil euro. Imediat călătoria cu metroul s-a scumpit cu 20% ca să ne bucurăm cu toții de pierderea realizată. La pierderi suntem buni: PNL de pildă cum adună câțiva traseiști, cum pierde alții. Partidul lui Geoană și Vanghelie a intrat la apă iar Marin Anton din PMP (fost PNL, fost PDL) a intrat în UNPR acolo unde a intrat și Rică Răducanu zis Tamango (fost portar la fotbal) despre care Oprea ar putea spune precum un animator tv: „e un personaj care-mi aduce aminte de mine”. Orban însă ține post: „nu mă văd stând la aceeași masă cu Oprea”. Asta fiindcă Oprea refuză masa PNL. Dacă ar accepta PNL ar sta și-n același pat. Pe întuneric. Ca să nu se vadă.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.