Home Sport La Basel, fotbalul a fost rege

La Basel, fotbalul a fost rege

DISTRIBUIŢI

Luni, lumea buna a fotbalului de pe toate continentele si-a dat intalnire la Basel, deoarece FIFA a tinut sa marcheze intr-un mod deosebit incheierea anului fotbalistic 2003. In afara traditionalei festivitati de acordare a premiilor si distinctiilor, sarbatoarea a fost completata de un meci cu caracter umanitar, ce a adus pe gazon o salba de vedete ale sportului cu balonul rotund. Peste 30.000 de spectatori au luat loc in tribunele lui -Parc Saint-Jeaques- si au aplaudat la scena deschisa realizarile tehnice ale starurilor reunite pe iarba helveta. Cand, intr-un amical, de o parte se afla Ronaldo, Rivaldo si Roberto Carlos, iar de cealalta Zidane, David Beckham, Victor Baia si Eto*o, scorul, practic, nu mai conteaza. Totusi, din respect pentru cititori, il vom aminti: -Ronaldo si prietenii sai- au trecut de -Zidane si prietenii sai- cu scorul de 4-3 (1-1). A fost un agreabil meci de caritate, desfasurat la initiativa Departamentului de dezvoltare al Natiunilor Unite, iar cei care au fost martori oculari nu au avut ce sa regrete. Seara de gala a permis colectarea sumei de un milion de franci elvetieni, suma ce a provenit din pretul biletelor si altor donatii.

Ceva mai devreme, FIFA anuntase castigatorii premiilor pe anul 2003. Asa cum v-am mai informat, laureatul la sectiunea cel mai bun fotbalist a fost francezul Zinedine Zidane. Starul lui Real Madrid a totalizat 264 puncte, devansandu-i pe Thierry Henry – 186p si Ronaldo – 176p. Zidane a obtinut titlul deoarece 70 dintre cei 142 de selectioneri care au votat l-au indicat pe unul dintre primele trei locuri: 35 l-au vazut drept jucatorul anului, 27 l-au plasat pe locul 2, iar opt pe pozitia a treia. -Incoronarea- lui Zizou a fost primita cu vadita satisfactie de presa franceza, dar pe alte meridiane au existat si voci care au sustinut ca lui Nedved i s-a facut o nedreptate. Si noi am inclina sa spunem ca fotbalistul lui Juventus ar fi avut loc pe podium. Dar, cum orice ancheta de final de an are doza ei de subiectivism, trebuie sa acceptam verdicul specialistilor.

Iata si ceilalti castigatori ai premiilor FIFA:

Cea mai buna fotbalista: 1. Birgit Prinz (Germania).

Cea mai buna echipa: Brazilia

Distinctia -Fair Play-: suporterilor echipei Celtic Glasgow

Cel mai spectaculos progres: reprezentativa Bahreinului

Premiul presedintelui FIFA: comunitatii fotbalistice irakiene

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.