Ministerul Public a explicat astăzi printr-un comunicat de ce e competent pentru a-l ancheta pe Traian Băsescu: „Ca urmare a informaţiilor vehiculate în spaţiul public privind competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect plângerea formulată de către doamna Firea Gabriela împotriva domnului Băsescu Traian, fost preşedinte al României, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin ordonanţa emisă la data de 17 aprilie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către doamna Firea Gabriela, în temeiul dispoziţiilor art. 305 alin. (1) din Noul Cod de procedură penală. Ulterior, prin ordonanţa din data de 11 martie 2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, în formă continuată, prevăzută de art. 207 alin. (2) din Noul Cod penal (două acte materiale), referitoare la declaraţiile publice ale acestuia, din datele de 13 aprilie 2014 şi 15 aprilie 2014.
La momentul dispunerii efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de domnul Băsescu Traian s-a avut în vedere faptul că acesta nu mai deţinea nicio funcţie publică, de natură a atrage competenţa de soluţionare a cauzei în raport de calitatea persoanei, fapt pentru care dispoziţiile art. 1 litera a) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie nu sunt aplicabile; pe cale de consecinţă, nici dispoziţiile art. 131 din acelaşi act normativ.
Menţionăm faptul că Preşedintele României se bucură de imunitate penală, fapt pentru care nu a fost menţionată această calitate, în mod expres, în nicio dispoziţie procesual-penală.”