Cercetările în dosarul „Trofeul Calității”, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, au fost demarate ca urmare a unei adrese din partea Guvernului, condus la vremea respectivă de Călin Popescu Tăriceanu. Guvernul, prin Corpul de Control, a trimis adresa 428/19.10.2006 la DIICOT, în care constata că „Trofeul Calității în Construcții”, încredințat spre organizare Inspectoratului de Stat în Construcții (ICS) prin decizia primului ministru 125/23.06.2004, a fost realizat cu încălcarea legislației în vigoare. Potrivit adresei menționate, firmele organizatoare au încasat 65 miliarde de lei vechi (6,5 milioane lei, n.r), iar ICS a fost în imposibilitatea de a-și administra, utiliza și contabiliza veniturile, așa cum prevede legea Legea finanțelor publice. După analiza adresei, DIICOT a declinat dosarul către DNA în noiembrie 2006, iar procurorii anticorupție au început cercetările la scurt timp după acest moment. Fostul premier Adrian Năstase împreună cu Irina Jianu, șefa ICS, și cu alte persoane au fost trimise în judecată în dosarul „Trofeul Calității” în ianuarie 2009. În principal, Năstase a fost judecat pentru finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2004, iar celelalte persoane pentru că l-au ajutat să strângă fondurile necesare cu ajutorul programului „Trofeul calității”, la care firmele participante contribuiau cu sume substanțiale. Procesul s-a încheiat la 30 ianuarie 2012, fostul premier fiind condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la doi ani de închisoare cu executare. Năstase a făcut recurs la decizia ÎCCJ, care ar fi trebuit să se judece luni, 23 aprilie, însă a fost amânat termenul pentru 2 mai. Ieri, însă, a fost stabilit un nou termen, pe 10 mai,din cauza lipsei avocatului în cazul unui inculpat, dar și pentru pregătirea apărării, solicitate de ceilalți.
(B. C.)
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane