Întâlnit frecvent în vorbirea curentă, conceptul de spațiu public pare a fi înțeles de toată lumea, însă definiția lui este mai greu de formulat dată fiind complexitatea pe care o presupune, atât ca structură cât și ca dinamică a constructelor din care este alcătuit. Lansarea cărții ”Spațiul public. Gestionare și comunicare…”,semnată de prof. univ. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române (Ed. Universul Juridic), eveniment organizat de Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie și Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” ale Academiei Române, s-a transformat într-o adevărată dezbatere privind aspecte importante ale vieții noastre sociale. Ca ființă socială, omul se manifestă într-un spațiu public unde să-și poată exprima propriile gânduri, idei, să dialogheze, să comunice sau pur și simplu să se informeze, dar să se și implice și responsabilizeze în „politicile publice în general, problemele comunitare, pe fondul interesului comun, general, pe fondul binelui public.” Pentru o înțelegere adecvată a rolului pe care spațiul public l-a avut și îl are în viața socială, lucrarea este structurată pe capitole – Germenii spațiului public; Spațiul public; Condițiile spațiului public; Mijloace, modalități și instituții publice de acțiune socială; Participanții la spațiul public și Câteva probleme de interes actual. Cum era am menționat, o asemenea carte apreciată de toți vorbitorii ca o lucrare de excepție, a generat o dezbatere incitantă, tema fiind de mare interes chiar și în condițiile în care spațiul virtual pare să ofere o lume fără hotare. Autorul însuși a dat tonul dezbaterii, care a continuat cu intervențiile prezentate de acad. Alexandru Surdu, președintele Secției de Filozofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie, Ștefan Deaconu, consilier prezidențial, prof. univ. Virginia Velinaș, publicistul Tudor Octavian, prof. univ. Alexandru Bogdan și prof. univ. Ion Dogaru, membri corespondenți ai Academiei Române.
Conceptul de spațiul public a apărut în Europa secolului XVIII-lea, ca o nouă formă, adaptată condițiilor istorice, pentru ceea ce la romani se numea „forum” iar la greci „agora”, un loc de întâlnire pentru a dezbate probleme politice, juridice sau morale. În spațiul public ca „entitate cu identitate…concretă, mobilă, fluctuantă, imaginară, subiectivă” se disting două componente majore – „o componentă materială, fizică, ce se configurează subiectiv ca reprezentări și percepții atribuite de diferiți specialiști (urbaniști, arhitecți, sociologi, economiști, juriști, etc.) și o componentă cultural-spirituală, cu un alt mod de percepere în lumea ideilor, a celor care trăiesc din/în cultură și spiritualitate…” Este ca un univers pentru cei care îl locuiesc, dar, totodată, și o memorie – „în sensul de patrimoniu urbanistic, arhitectural și estetic – o semnificație anume, tradiții, rituri, unele locale”. În cadențele istoriei, modernul se adaugă trecutului, coexistă cu el într-o relație de complementaritate,” ținând de aceiași istorie: una trăită și alta în devenire”. Spațiul public este modelat și modelează un mod de a privi și înțelege lumea, comunitatea, individul, într-o „ simbolistică validată de trecerea timpului, de repere spațiale, de natura cultural-spirituală, cu caracter identitar, definitoriu al unei comunități”. Deasupra tuturor acestora „se impun componentele politic, juridic și economic”.
Rațiune și realism
În ceea ce privește gestionarea spațiului public, este lesne de observat că aceasta este condiționată de natura regimului politic, cu atât mai mult astăzi când politicul este un principal centru de interes pentru mulți oameni. Totuși, „obiectivul fundamental al puterii trebuie să fie polarizarea tuturor în jurul acelorași valori comune, a interesului comun/general, cu respectarea identităților și a realizării unei convergențe minime.” Într-o societate democratică, „actul de putere al autorității publice se legitimează prin consimțământul populației, al electoratului, în măsura în care la baza lui stau transparența, deschiderea, accesul liber la informație și responsabilitatea”. Interesul public devine „filosofia spațiului public, scopul ei final” ca rezultat firesc al unui compromis între atât de multe și diverse interese. Tocmai de aceea este nevoie de conștientizarea acestui interesului public realizată pe temeiul apartenenței la aceiași comunitate, de natură să genereze un sentiment de solidaritate . „Gestionarea spațiului public presupune, pe lângă politici și strategii, și dinamism, comunicare, informare, transparență, libertate de esprimare, participare și răspundere, toate determinate de mijloace, posibilități, capacități pe fondul interesului comun/general al binelui public.” Complexitatea este accentuată de mutațiile din lumea contemporană, de tendințele socio-istorice, eșecurile, provocările, așteptările și oportunitățile. Este din ce în ce mai evident că „se proiectează o lume din ce în ce mai urbană, cu centre gigant, din ce în ce mai omogenă, cu convergențe și divergențe majore, o lume caracterizată de diferențieri economice substanțiale, purtătoare de noi valori, certitudini, provocări și speranțe, alături de incertitudini, intoleranțe, clivaje, fracturi și amenințări.” O lume a contradictoriilor și contrastelor care nu poate fi gestionată decât cu rațiune și realism și care reconfigurează spațiul public în funcție de schimbările din domeniile economic, politic, social ș.a. O puternică forță de impact o are mass-media care induce o nouă formă de cultură „populară” dar și una comercială. S-a îmbogățit cadrul simbolistic odată cu apariție unor tehnici și metode cum sunt conferința de presă, raportul oficial, ingineria socială ș.a. Gradul de socializare crește și ca urmare a instituționalizării educației și învățământului care apar ș ca „spații de formare și participare civică și socială”. Ritmul schimbărilor impune o adaptare din mers după o „logică în acțiune, valabilă pentru orice mișcare esențială în politic și social, inclusiv ca urmare a reverberațiilor produse de evenimente care au loc în afara spațiului public național și care îi limitează, într-un fel, acțiunea”. Se întrevede pericolul diminuării funcției critice, erodată treptat de „construirea de imagini” deformate ce fac ca democrația să fie una „iluzorie, declamativă”. Luciditatea atât de necesară este umbrită de o „cultură manipulatoare” ceea ce duce la diminuarea solidarității sociale. În timp, asistăm la o deteriorare a spațiului public odată cu apariția neîncrederii, suspiciunii și instabilității.
Nevoia de solidaritate, participare și răspundere
Prof. Vasile Stănescu e de părere că, „în cele din urmă, este vorba de o lipsă îngrijorătoare de cultură și morală, de spirit civic și nivel politic, de un electorat pasiv și contemplativ, cu un nivel de cunoaștere bazat nu pe educație ci pe media – nu pe cunoaștere ci pe informație, în special pe televiziune – în care virtuți, valori și concepte fundamentale, cultura în general sunt înlocuite cu informația obținută prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă”. Apoi, în contextul construcției UE a apărut un alt spațiu public la nivel regional care accentuează complexitatea și ridică probleme etice speciale. Noi probleme apar și la nivelul spațiului public național, o parte dintre probleme fiind externalizate, transferate unor organizații suprastatale regionale. O situație asemănătoare se percepe și la nivelul celor trei forme ale puterii – legislativă, executivă și judecătorească – ca și la nivelul societății civile. În aceste condiții devine mai stringentă nevoia de solidaritate, participare și răspundere în fața pericolelor care amenință planeta. Atunci, „spațiul public național-statal nu mai poate fi gândit decât… în contextul complexității globale, pe care tehnicile și rețelele de informații și comunicații le impun”.
Rămâne marea problemă a moralității, deoarece așa cum s-a spus, omul contemporan nu este, etic vorbind, la nivelul de dezvoltare al științei și tehnicii de care beneficiază. Sunt deosebit de actuale cuvintele rostite de A. Einstein în 1932: „Destinul umanității civilizate depinde mai mult ca niciodată de forțele morale pe care le poate genera.” Aici previziunile sunt greu, dacă nu imposibil, de făcut. Rămâne credința că întotdeauna omenirea nu și-a pus decât problemele pe care, mai devreme sau mai târziu, le poate rezolva. Luciditatea analizei, coerența argumentelor l-au condus pe Vasile Stănescu spre un mesaj dătător de speranță: „Cred în inteligența umană, în prevalența ei asupra tuturor încercărilor”.
Prof. univ. dr. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române
