Home Economic-Financiar PNL va ataca la Curtea Constitutionala celebra Ordonanta 121/2003

PNL va ataca la Curtea Constitutionala celebra Ordonanta 121/2003

DISTRIBUIŢI

Liberalii cauta solutii dupa solutii pentru a impiedica politizarea Consiliului Concurentei de catre guvern. Dupa ce, sambata, Delegatia Permanenta a PNL a adoptat o rezolutie prin care cere executivului sa retraga Ordonanta de Urgenta 121/2003 pe motiv ca se urmareste prin aceasta subordonarea de catre guvern a Consiliului Concurentei, ieri, liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a anuntat, inainte de intrarea in dezbatere parlamentara a ordonantei, ca acest act normativ va fi atacat la Curtea Constitutionala, evident dupa ce va fi adoptat. Liderul PNL a precizat ca demersul la Curtea Constitutionala ar putea fi facut impreuna cu democratii, partenerii liberalilor din alianta -Dreptate si Adevar-. El sustine ca guvernul, prin adoptarea Ordonantei 121, a abuzat din nou de prevederile Constitutiei, incalcand raporturile dintre legislativ si executiv si separatia puterilor in stat. Antonescu a invocat doua articole din Constitutie pentru a-si argumenta spusele. Astfel, la art. 117 alineatul 3 se arata ca autoritatile administrative autonome se pot infiinta doar prin lege organica, iar la articolul 115 se precizeaza ca ordonantele de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului. Printre acestea se numara parlamentul, dar si presedintia, dupa cum sustine Crin Antonescu, avand in vedere ca membrii Consiliului Concurentei sunt numiti de seful statului, dar propusi numai de guvern. Deputatului liberal i se pare inexplicabil ca, initial, guvernul a depus un proiect de lege la Senat de modificare a Legii concurentei, care a trecut de Comisia economica, dupa care a emis celebra ordonanta, pe motiv ca proiectul fusese amendat radical. -De ce a procedat guvernul si Adrian Nastase in acest mod, atata vreme cat exista o pregatire juridica adecvata, cat nu a fost vorba de o neatentie, ci mai degraba de o chestiune asumata-, s-a intrebat retoric Crin Antonescu. El a mai spus ca politicile concurentiale fac obiectul Capitolului 6 de negociere cu Uniunea Europeana si ca, potrivit recomandarilor oficialilor europeni, Romania trebuie sa intareasca independenta Consiliului Concurentei fata de executiv. Liderul grupului parlamentar PNL a afirmat ca, dimpotriva, prin Ordonanta 121/2003, guvernul isi aroga dreptul de a face nominalizarile pentru componenta Consiliului Concurentei, fara ca partidele parlamentare sa mai aiba acest drept. In aceste conditii, PSD incearca, potrivit lui Antonescu, sa detina controlul absolut asupra acestui organism pana in 2008. Crin Antonescu a mentionat, totodata, ca prin anularea independentei acestei institutii si subordonarea ei de catre guvern se urmareste crearea unui Consiliu al Concurentei care sa avizeze neconditionat toate ajutoarele de stat dirijate catre clientela politica a PSD in vederea castigarii alegerilor din 2004.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.