Home Economic-Financiar Tarifele telefonice ar putea creste

Tarifele telefonice ar putea creste

DISTRIBUIŢI

Autoritatea Nationala de Reglementari in Comunicatii (ANRC) a demarat proiectul strategiei pe piata comunicatiilor electronice pentru urmatorii doi ani, care va include un model matematic de calculare a tarifelor, atat pentru piata de telefonie fixa, cat si pentru cea mobila. Intrucat in Romania se practica preturi mai mici decat in celelalte tari europene, companiile de telefonie de aici inregistreaza pierderi in ceea ce priveste convorbirile in roaming. -Convorbirea din Romania in strainatate este mai ieftina decat din strainatate in Romania, iar filialele din Romania trebuie sa plateasca diferenta catre compania-mama. Vom transa problema tarifelor dupa o serie de dezbateri publice cu fiecare jucator al acestui sector-, a precizat presedintele ANRC, Dan Georgescu.

El considera ca domeniul comunicatiilor si tehnologiei va beneficia de o importanta din ce in ce mai mare pe plan national, pentru ca reprezinta sectorul spre care se orienteaza numarul cel mai mare de companii care investesc in Romania. -Anul trecut, cea mai importanta pondere din produsul intern brut al Romaniei a venit din zona IT&C. Putem spune ca aceasta industrie ghideaza intreaga activitate a mediului de afaceri-, a mentionat Dan Georgescu.

Presedintele ANRC prevede o crestere de 20% a pietei comunicatiilor electronice, estimand la peste patru miliarde de euro cifra de afaceri a sectorului in 2006.

Cresterile vertiginoase predictibile pentru urmatorii ani se datoreaza in primul rand faptului ca exista destul de multe decalaje fata de majoritatea tarilor din Europa. -Tehnologiile avansate au ajuns tarziu pe piata din Romania, astfel ca asteptam cat mai multi investitori, pentru a ne alinia modelului european-, a mai spus Georgescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.