Home Social Temperaturile peste mediile climatologice, până pe 17 mai

Temperaturile peste mediile climatologice, până pe 17 mai

DISTRIBUIŢI

Temperaturile se vor menține, până pe 17 mai, peste mediile climatologice ale perioadei sau în apropierea acestora, conform estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie, realizate folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia.
Valorile termice vor fi, în Transilvania, în general, în ușoară scădere, situându-se, spre sfârșitul intervalului, în apropierea mediilor climatologice. Cele mai ridicate maxime vor depăși, în medie, valoarea de 22 grade Celsius între 9 și 12 mai.
Instabilitatea atmosferică se va accentua după-amiaza, în intervalele 6-8 mai și 12-16 mai și, pe arii restrânse, vor fi posibile averse mai importante cantitativ.
În Dobrogea, vremea se va menține caldă pentru această perioadă în primele zile, apoi temperaturile vor scădea ușor și treptat, apropiindu-se de mediile multianuale.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta mai ales în a doua parte a intervalului, dar ploile vor fi de scurtă durată și slabe cantitativ.
În Moldova, tendința generală a temperaturii aerului va fi de scădere, mai pronunțată la valorile maxime până spre data de 8 mai.
Instabilitatea atmosferică va fi destul de redusă, cu probabilitate mai mare de apariție între 7 și 9 mai și între 12 și 15 mai. Aversele vor în general slabe cantitativ.
În Muntenia, vremea se va menține deosebit de caldă până în data de 7 mai, apoi valorile termice maxime vor scădea ușor și treptat. Temperaturile minime vor avea o tendință generală de ușoară scădere.
La munte, valorile termice vor fi în scădere până spre 8 mai, apoi vor avea variații determinate de gradul de instabilitate atmosferică. În general, vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului, dar și instabilă, aversele urmând să fie mai frecvente până spre 8 mai și apoi în intervalul 12 -15 mai.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.