Ca si cum am fi niste barbari ce nu mai pot fi staviliti la granitele civilizatiei, Ministerul de Interne s-a trezit dand sfaturi de elementara buna purtare romanilor care, in sfarsit, au posibilitatea de a circula liber in spatiul Schengen. -Ghidul de calatorie in spatiul Schengen-, -opera- coordonata de nimeni altul decat generalul Toma Zaharia, a -reusit- sa combine utilul cu penibilul, in afara informatiilor despre spatiul Schengen, turistului roman dandu-i-se sfaturi de genul -inainte de a solicita ceva, saluta persoana respectiva, zambindu-i-, -foloseste expresia <va rog.- etc. Evident, in fata unei asemenea autodenigrari, presa occidentala ne-a taxat imediat, prezentandu-ne ca atare.
Ziarul belgian -La Libre- scrie ironic: -Fara vize, romanii sunt avizi de calatorii-
Avand la baza informatii furnizate de Agentia France Presse, ziarul belgian considera ca decizia UE de a elimina vizele pentru romani reprezinta un test pentru Romania ca tara candidata la aderare. Turistii veniti din Romania sunt vazuti de -La Libre- prin prisma sfaturilor date acestora de catre Ministerul de Interne, fiind citate cele mai semnificative: -Nu uitati sa spuneti <va rog>-, -nu aruncati chistoace in locurile publice- sau -inainte de a solicita ceva, saluta persoana respectiva, zambindu-i-. Si toate acestea in contextul in care se reaminteste ca Romania este ultima tara careia i-a admis candidatura pentru aderare.
In acelasi timp, sunt enumerate conditiile puse de autoritatile romane propriilor cetateni care vor sa calatoreasca in spatiul Schengen, sustinand banuielile acestora ca romanii vor da navala pentru a munci la negru si nu in scopuri turistice.
In acelasi articol se sustine ca numerosi romani au plecat in ajunul Anului Nou in Ungaria, pentru ca la ora 12.00 sa traverseze granita in Austria. De asemenea, pe fondul unei lozinci lansate prin Romania, de genul -Hai libi! (…) In Europa sa dam navala-, autorul articolului scrie ca, pentru romani, anul 2002 simbolizeaza libertatea de a calatori fara vize.
AP: -Marea Mama ii atentioneaza pe romani sa fie cuminti si sa nu scuipe cand viziteaza Europa de Vest-.
Brosura lansata de Ministerul de Interne a trezit si interesul Agentiei Associated Press. -Marea Mama ii atentioneaza pe romani sa fie cuminti, sa nu scuipe pe strada si sa nu consume droguri atunci cand viziteaza Europa-, scrie AP.
-In efortul de a modifica cliseul occidentalilor despre romanii necivilizati, Ministerul de Interne a publicat o brosura in care explica cum ar trebui sa se comporte cei care nu sunt familiarizati cu manierele vest-europenilor-, explica, in continuare, reporterul Agentiei Associated Press.
-Timp de ani de zile, romanii au trebuit sa stea zile intregi la cozi in fata ambasadelor pentru a obtine vize. Acest proces era ros de coruptie, functionarii luand mita. Multi romani erau respinsi, fiind ca exista riscul de a emigra ilegal-, se mai arata in materialul AP.