Home Politic Stolojan nu reuseste sa-i convinga pe liberali sa tradeze

Stolojan nu reuseste sa-i convinga pe liberali sa tradeze

DISTRIBUIŢI

Organizatia PNL Prahova a depasit nivelul declaratiilor si a adoptat o rezolutie in care condamna intentiile de reformare a partidului propuse de fostul presedinte liberal, Theodor Stolojan. Chiar daca majoritatea filialelor PNL s-au pozitionat de partea actualului lider liberal, Calin Popescu Tariceanu, in tara exista cel putin doua organizatii gata sa imbratiseze programul politic al lui Stolojan.

Intentiile lui Theodor Stolojan de a-si parasi functia de consilier al presedintelui Traian Basescu pentru a-l inlocui pe premierul Calin Popescu Tariceanu la sefia PNL si, de ce nu, la conducerea guvernului au tulburat apele in partid. Daca planurile fostului lider PNL de a reincepe negocierile cu democratii in vederea unei fuziuni au primit doar replici rautacioase, conducerea PNL -freamata- stiind ca Stolojan ia pulsul filialelor din teritoriu.

In timp ce Ludovic Orban, liderul liberalilor din Bucuresti, il invita pe Stolojan sa isi justifice actiunile in fata organizatiei din care face parte, fostul lider al partidului si-a vazut de ale lui si a mers sa viziteze si PNL Brasov, dupa ce saptamana trecuta discutase cu conducerea filialei din Sibiu. Refuzul lui Stolojan de a sta de vorba cu liberalii lui Orban i-a revoltat pe membrii Delegatiei Permanente a PNL Prahova, care au adoptat o revolutie menita sa condamne iesirile publice ale lui Stolojan. Considerand ca atitudinea acestuia este -inoportuna privind stabilitatea politica din Romania si daunatoare imaginii si credibilitatii PNL-, liberalii prahoveni si-au intarit sustinerea fata de actualul guvern. -Lipsit de eleganta- a caracterizat PNL Prahova refuzul lui Stolojan de a se intalni cu liderii din Capitala, punand astfel sub semnul indoielii solidaritatea acestuia fata de PNL.

Imparteala favorabila lui Tariceanu

Filiala din Prahova este doar una dintre organizatiile PNL din tara care si-au declarat public sustinerea fata de Tariceanu, condamnand in acelasi timp intentiile lui Theodor Stolojan de a reveni in forta la conducerea partidului. Imediat dupa iesirea la rampa a fostului lider liberal, partizanii lui Tariceanu au raspuns la comanda conducerii PNL si au trimis comunicate de prin toate colturile tarii.

Filiala din Harghita se indoia de bunele intentii ale lui Stolojan, liberalii vasluieni au cerut -rezolvarea frustrarilor sau intereselor egoiste ale unor membri sau altora-, iar PNL Satu Mare a calificat drept -ostile- declaratiile lui Stolojan. -Poti sa-l simpatizezi pe Stolojan, dar asta nu inseamna ca ii sustii proiectul politic-, a declarat liderul PNL Buzau, George Scutaru. Astfel, pe harta filialelor PNL din teritoriu, Tariceanu este sprijinit cu foarte putine rezerve de majoritatea liberalilor din tara, printre care organizatiile din Constanta, Caras-Severin, Timis, Hunedoara si, bineinteles, de toate organizatiile de sector ale Capitalei.

Stolo e dorit doar de doua filiale

Liberalii au calculat sansele de reusita pe care le-ar avea o eventuala revenire a lui Stolojan cu mai mult de o luna inainte de iesirea in presa a consilierului prezidential. Dupa voturile exprimate inca de la intrunirea Delegatiei Permanente a PNL de la Brasov, la sfarsitul lunii februarie, doar doua filiale sunt pregatite sa imbratiseze programul politic al lui Stolojan. Chiar daca lucrurile s-ar putea sa se fi schimbat de atunci, potrivit senatorului liberal Puiu Hasotti, Stolojan este dorit in doua filiale si de jumatate dintre membrii unei a treia organizatii liberale din tara. Desi a refuzat sa nominalizeze filialele cu pricina, Hasotti ne-a declarat ca nu este vorba nici de PNL Vrancea si nici de PNL Sibiu. Cele doua organizatii au fost singurele care au comentat -cu blandete- initiativele fostului presedinte liberal. Desi Raluca Turcan, deputat de Sibiu si fost consilier al lui Stolojan, l-a aparat pe fostul presedinte al PNL, ea nu detine o functie de conducere in filiala si deci nu are o influenta mare in organizatie. -Avem nevoie de domnul Theodor Stolojan si il asteptam in PNL-, a declarat, la randul lui, deputatul de Vrancea Nini Sapunaru, fara sa reprezinte insa organizatia din care face parte.

Pana la un raspuns oficial din partea PNL, analistul politic Cristian Parvulescu ne-a marturisit ca se asteapta ca PNL Neamt sa fie una dintre cele doua organizatii amintite de Hasotti, avand in vedere apropierea din trecut dintre Stolojan si presedintele filialei, Gheorghe Stefan.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.