Horia Georgescu și ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, precum și experții evaluatori au acționat în cunoștință de cauză contrar obligațiilor ce le reveneau, aducând astfel prejudicii grave bugetului de stat, se arată în motivarea arestării preventive a inculpaților.
„Devine evident că atât la nivelul inculpaților Hanu Alexandru—Florin, Drulă Dorin-Cornel, Nistor Neculai — evaluatorii ce au întocmit rapoartele de evaluare, al inculpatului Vișoiu Gheorghe — ce a avizat rapoartele întocmite, precum și al inculpaților Iuoraș Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin — membri ai Comisiei Centrale, s-a acționat cu intenție indirectă, deoarece rezultatul prejudicierii bugetului de stat ori al intereselor legitime ale unor persoane este cert, însă inculpații au acționat în cunoștință de cauză contrar obligațiilor ce le reveneau potrivit reglementărilor legale, iar caracterul generalizat al declarațiilor prin care se apără conduce judecătorul de drepturi și libertăți la concluzia existenței unei conivențe infracționale acceptate tacit”, se precizează în motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța a mai apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere „modalitatea concretă în care rezultă că s-au comis faptele și împrejurarea că acestea au afectat grav bugetul consolidat al statul român, dar în primul rând bugetul alocat pentru despăgubiri”.
„S-ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile și s-ar produce temerea că justiția nu acționează suficient de ferm și ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, cu atât mai mult cu cât inculpații, chiar și după o atât de lungă perioadă de timp de la comiterea presupuselor fapte, consideră că au acționat în conformitate cu legea, deși în privința membrilor Comisiei Centrale este de domeniul evidenței că activitatea lor a fost doar pur formală, de a se reuni cu scopul de a semna niște documente ignorând puterea de decizie cu care erau investiți, iar evaluatorii au ignorat standardele obligatorii ce trebuiau avute în vedere la întocmirea rapoartelor întocmite, deși formal precizau că le respectă”, se precizează în documentul citat.
În opinia judecătorilor, infracțiunile pentru care sunt urmăriți penal inculpații prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de indiferența profesională și superficialitatea în îndeplinirea atribuțiilor care le reveneau, „puse în evidență de validarea unor despăgubiri exorbitante, fără un minim de efort de verificare a documentelor depuse la dosar”.
Instanța a mai apreciat, contrar celor susținute de inculpați, că probele prezentate de procuror „oferă date concrete ce justifică, la acest moment procesual, presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru de care sunt acuzați” iar probele existente la dosar „indică suficiente date și informații apte să convingă un observator obiectiv că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați”.
Magistrații de la ÎCCJ au decis pe 18 martie arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului șef al ANI Horia Georgescu, urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP.
În același dosar, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile Mihnea Remus Iuoraș (fost vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP), Ingrid Luciana Popa Mocanu (fost vicepreședinte al Comisiei), Constantin Cătălin Canangiu (membru al Comisiei), Gheorghe Vișoiu și Alexandru Florin Hanu (evaluatori). În schimb, evaluatorii Dorin Cornel Drulă și Neculai Nistor au primit arest la domiciliu.
Decizia instanței nu este definitivă.
Fostul șef al ANI Horia Georgescu este acuzat de procurorii DNA de săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al CCSP din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro.
Potrivit DNA, în ianuarie 2015, Guvernul României a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 — 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
„Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)”, arată DNA.