Pregatirile pentru cea de-a patra editie a Premiilor Muzicale Romanesti MTV 2006, programata pe 3 iunie la Sala Sporturilor din Cluj, intra pe ultima suta de metri. Astfel, dupa ce am vazut lista nominalizarilor din acest an si seria artistilor straini care vor concerta la acest eveniment, in frunte cu grupul Sugababes, organizatorii anunta si noutatile pe care le pregatesc artistii autohtoni pentru aceasta gala. Printre noutati se numara o serie de melodii in premiera si duete speciale. Astfel, Viorica si Ionita din Clejani vor canta cu Blondy, Keo va face duet cu rapperul Puya, duetul cel mai asteptat fiind cel dintre Stefan Banica jr si Loredana (foto). Fata de editiile precedente, interesul publicului pentru acest eveniment este mai mare, fapt confirmat si prin numarul voturilor online, circa 10.000. Revenind la invitatii de peste hotare, ar fi de spus ca pe langa recitalul de circa 40 de minute pe care il vor prezenta britanicele de la Sugababes, telespectatorii MTV ii vor urmari la lucru pe Pachanga si Uniting Nations. Potrivit organizatorilor, biletele pentru gala Premiilor Muzicale Romanesti MTV 2006 sunt impartite in cinci categorii: 80 RON (zona 5), 85 RON (zona 4), 90 RON (zona 3), 125 RON (zona 2) si 220 RON (zona 1), in functie de amplasarea locurilor in sala. Incepand cu editia din acest an, Premiile Muzicale Romanesti MTV se vor deplasa anual in alt oras, incercandu-se astfel atragerea publicului din intreaga tara si implicarea acestuia in proiectele MTV.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane