Judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de Curtea de Apel Craiova. Decizia poate fi atacată la instanța supremă. În urmă cu patru zile, în același caz, au fost arestați Iuliu Severus Marinescu și avocatul Dumitru Cismaru. Un alt complice, Ilie Bucă, este cercetat sub control judiciar. Judecătoarea este acuzată că a cerut și primit 200.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea Mondial.Aceasta, care l-a eliberat de șapte ori pe interlop, a returnat o parte din mita de 200.000 de euro.
Când a înțeles că nu va fi achitat, interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a cerut înapoi banii dați judecătoarei Carmen Eugenia Marinescu, președinta Tribunalului Olt.
La presiunile clanului Bercea, judecătoarea i-a dat acestuia un teren și o casă din stațiunea Băile Olănești (Vâlcea). Astfel, ea a returnat jumătate din cei 200.000 de euro primiți în august 2011. Informația apare în referatul DNA cu propunere de arestare preventivă a judecătoarei. „Potrivit cercetărilor, terenul şi construcţia din Băile Olăneşti au fost vândute de Marinescu luliu-Severus, (soțul judecătoarei) prin mandatarul avocat Cismaru Dumitru către martorii (….), preţul fiind stabilit la suma de 8.000 lei”, se arată în documentul procurorilor. Aceste contracte sunt fictive, mai susțin procurorii, beneficiarii tranzacției fiind în realitate niște interpuși între familia judecătoarei și familia lui Bercea Mondial.
Cu banii din șpagă, disimulați în spatele unui împrumut fals, judecătoarea și-a cumpărat un teren de 600 mp în Slatina. DNA susține că valoarea acestuia a fost subevaluată în complicitate cu unii funcționari din Primărie.
Terenul în cauză a fost trecut de către Consiliul Local Slatina, din domeniul public în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului privat al orașului. După două luni, același Consiliu aprobă vânzarea prin licitație a terenului, în vederea realizării unei investiții.
Votul a fost dat în baza unui raport de evaluare întocmit de expertul care a stabilit valoarea de 15,19 euro/mp, adică 9.117 euro. Anchetatorii susțin că există suspiciuni cu privire la subevaluarea acestui imobil, „ca urmare a relaţiilor avute de Marinescu Eugenia Carmen cu funcţionari publici din cadrul Consiliului Local Slatina şi al Primăriei Municipiului Slatina”. La data vânzării, în iulie 2011,
Primăria era condusă de Darius Vâlcov, fostul ministru de Finanțe acuzat de fapte de corupție în alt dosar.