Home Sport Mutu continua sa faca furori in -Il Calcio-

Mutu continua sa faca furori in -Il Calcio-

DISTRIBUIŢI

Parca pentru a ne face sa regretam si mai mult prestatiile sale cu mult sub posibilitati la echipa nationala, Adrian Mutu (Hellas Verona), a fost declarat, pe site-ul -datasport.it-, cel mai bun jucator de pe teren in partida de duminica a echipei sale (1-0, pe teren propriu, cu Piacenza, in etapa a XVII-a a campionatului italian, Serie A)!

Despre Mutu, care a fost notat cu 7,5, site-ul citat a notat ca este pasatorul ideal si ca reprezinta coloana vertebrala a echipei antrenate de Alberto Malesani. -Este indispensabil pentru Verona-, a conchis -datasport.it-. Ii dorim lui Mutu sa-l tina Cel de Sus tot asa, macar ca acum nu mai are nici o importanta pentru echipa nationala a Romaniei. Dar, tot e bine, fie si numai pentru imaginea fotbalului din Carpati, destul de sifonata altfel.

Ramanand la baietii nostri raspanditi prin Europa, sa notam ca, aflat intr-o dispozitie din ce in ce mai buna, amintind de perioadele sale de varf, Adrian Ilie a marcat din nou, in partida pe care echipa sa, CF Valencia, a castigat-o in deplasare (3-1) cu Betis Sevilla, in etapa a XIX-a a campionatului spaniol. Ilie, a marcat golul de 2-0 al Valenciei, in minutul 16, dupa ce pasase decisiv pentru Salva, la prima reusita a oaspetilor. Internationalul roman a fost inlocuit, in minutul 60, cu Angulo, in timp ce mijlocasul Dennis Serban nu a jucat, din pacate, nici un minut. Dincolo, la Betis Sevilla, fundasul Iulian Filipescu a jucat tot meciul, ba a primit si un cartonas galben in minutul 29!

In fine, Espanol Barcelona, fara Catalin Munteanu, a pierdut in deplasare (0-2) meciul cu Malaga, iar Deportivo Alaves, fara mijlocasul Bogdan Mara, a pierdut pe teren propriu in fata celor de la Osasuna Pamplona (0-2)!

Trecand in Segunda Division, sa ne oprim la ex-stelistul Laurentiu Rosu, titular in partida pe care echipa sa, Numancia Soria, a castigat-o in deplasare (1-0) in fata formatiei Levante, in etapa a XXI-a. Rosu a fost inlocuit in minutul 84, cu Lobera, in timp ce atacantul Constantin Barbu nu a fost folosit nici un minut, asa cum nici Bogdan Stelea si Lucian Marinescu n-au fost folositi in partida pe care gruparea lor, UD Salamanca, a terminat-o la egalitate, pe teren propriu (2-2) cu formatia Badajoz.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.