Doi adolescenți în vârstă de 16 și 19 ani s-au înecat, joi după-amiază, într-un râu de la marginea municipiului Vaslui, în timp ce se aflau la scăldat, ei fiind cel mai probabil prinși de curenți. Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, cei doi adolescenți, din comuna vasluiană Tăcuta, se plimbau împreună cu două prietene în apropiere de pădurea Paiu, iar la un moment dat au decis să meargă să se scalde în râul Bârlad, aflat în apropiere de fosta Uzină de Termoficare Urbană Vaslui. La un moment dat, cei doi au început să strige după ajutor și au dispărut sub apă, după cum au povestit cele două adolescente echipajelor de intervenție de la ISU Vaslui.
Bogdan Cristescu