Curtea Constituțională poate fi sesizată și pentru lipsa unei hotărâri a Parlamentului, a declarat, joi, președintele CCR, Augustin Zegrean.
La intrarea în sediul CCR, Zegrean a fost întrebat de jurnaliști dacă poate fi sesizată Curtea Constituțională în lipsa unei hotărâri a Parlamentului cu privire la votul dat miercuri de Senat în cazul cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării lui Dan Șova.
„Dar și pentru faptul că nu există o hotărâre poate fi sesizată Curtea (…) Este dreptul lor să o facă, să admită sau să respingă, pentru că este o cerere, și la o cerere trebuie să dai un răspuns, nu?”, a spus Zegrean.
Întrebat cum comentează faptul că la votul dat de senatori în cazul lui Dan Șova nu ar fi prevalat Constituția în fața altor legi, Zegrean a spus că nu poate să spună nimic, pentru că va fi o sesizare a la CCR și ar însemna să se antepronunțe.
„Nu pot să spun că au încălcat Constituția, pentru că sunt sigur că vor ajunge la noi cu povestea asta și atunci nu am cum să mă pronunț de acum”, a precizat președintele CCR, Augustin Zegrean.
Prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a anunțat miercuri că PNL va ataca la Curtea Constituțională articolul din Statutul deputaților și senatorilor în baza căruia Senatul a respins cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a social-democratului Dan Șova.
„Votul a fost interpretat de președintele de ședință, președintele Senatului, în conformitate cu Regulamentul (Statutul deputaților și senatorilor — n.r.). Noi considerăm că (rezultatul votului — n.r.) trebuie interpretat în conformitate cu Constituția și o să atacăm prevederea de Regulament și decizia luată în baza acestei prevederi la Curte. (…) Am dat juriștilor din Senat să formuleze până luni contestația pentru Curtea Constituțională și luni o vom discuta în grupul parlamentar și apoi o vom depune”, a afirmat, miercuri, Atanasiu.
El a explicat că nu poate fi contestată decizia, ci actul normativ care a stat la baza acestei decizii.
„Plenul Senatului a luat o decizie. Decizia se contestă mai departe la CCR dacă este neconstituțională și o s-o facem. Nu poți să contești decizia luată pe Regulament, ci contestăm Regulamentul ca fiind neconstituțional și automat și decizia luată în numele Regulamentului neconstituțional devine neconstituțională (…)”, a explicat Atanasiu.