Home Sport Cupa Mondială: Diana Bulimar, argint și Andrei Munteanu, bronz

Cupa Mondială: Diana Bulimar, argint și Andrei Munteanu, bronz

DISTRIBUIŢI

Etapa de la Doha a FIG World Challenge Cup, pentru a 8-a oară în Capitala Qatarului, a avut în program finalele primei zile, gimnaștii noștri fiind prezenți în două din cele cinci: Diana Bulimar și Laura Jurca – paralele, Andrei Muntean – inele. La capătul unor evoluții bune, Diana Bulimar s-a situat pe locul secund, Andrei Munteanu a ocupat locul 3, iar Laura Jurca a încheiat pe poziția a 4-a.

Finala de la paralele a oferit un alt ”tablou” la sfârșitul evoluțiilor celor 8 gimnaste, ierarhia suferit o totală modificare în comparație cu runda calificărilor. Învingătoare avea să fie Youna Dufournet (Franța), care a trecut de la 5.5 dificultate la 6.00, pentru a obține un total de 13.650. Diana Bulimar, în schimb, a avut o execuție mult mai bună (8.300) decât în calificări (7.250), fiind notată în final cu 13.600, pentru a încheia, astfel, pe locul 2, la doar 0.050 față de gimnasta franceză. Două locuri a urcat în clasament și Jessica Diacci (13.250), în timp ce Laura Jurca a făcut trei ”pași” înapoi, din postura de lider, încheind competiție pe poziția a 4-a, cu un total de 13.175, prestația sa nemaiavând consoistența precedentei.

Campionul olimpic Arthur Zanetti (Brazilia) și-a valorificat atuurile de favorit 1 al inelelor, reușind să se impună cu un total de 15.725, pentru locul secund producându-se o schimbare de poziții între cei doi gimnaști armeni Artur Tovmasyan (acum locul 2, cu 15.425) și Davtyan Vahagn, în timp ce Andrei Muntean a rămas pe aceeași treaptă de ”bronz” a podiumului, cu un punctaj similar cu cel din calificări (15.325).
Ultimele finale, în care se vor afla și reprezentanții noștri, se vor disputa vineri, 27 martie, de la ora 17.00 (ora locală).

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.