Cristian Poteraș, primarul-inculpat al Sectorului 6, mai vrea un mandat la primărie, chiar dacă în justiție se fac demersuri justificate pentru ca el să primească un mandat de arestare. Conducerea PDL București, complet lipsită de scrupule, a decis deja că primăria nu poate fi condusă decât de un pușcăriabil. Asta poate și pentru că în sectorul 6 se află colegiul electoral al Elenei Udrea, șefa PDL București și protectorul pe linie de partid al lui Poteraș. Afacerile familiei lui Poteraș și ale clientelei politice trebuie continuate și cine-o poate face mai bine decât el însuși? Cine știe cel mai bine care sunt „răspândirile“ din sector, de unde vin și unde se duc banii, cine, cât, când și unde cotizează, dacă nu Cristian Poteraș? Desigur, asta pe linie de partid, motiv pentru care a și fost reconfirmat să candideze la Primărie, pentru că altfel, despre aceste apucături ale primarului de la „6“ au aflat și alții. Procurorii DNA au documentat chiar, riguros, una dintre afacerile de zeci de milioane de euro ale primarului Cristian Poteraș, iar acesta ar fi trebuit să fie un motiv destul de serios pentru PDL ca să-l retragă din planurile electorale. Nu l-au retras pentru că, pe linie de partid, morala e certată cu…Capitala. Poteraș candidează așadar la Primărie, pe barba Elenei Udrea, dar mai candidează și la pușcărie, pe barba DNA. Alături de alți funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 6, Poteraș a fost deja trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru o afacere imobiliară de peste 82 milioane de euro. Bani pe care, printr-un șir de manevre de tip mafiot, primarul și ai lui i-au trimis în conturile unui unui grup de șmecheri din care fac parte atât Fabian Schwartzenberg, fratele mai mic al lui Elan (zis Mimi) Schwartzenberg, patronul oficial al Realitatea Media, cât și Lucian Viorel Grecu, fratele soacrei lui Poteraș. Afacerea s-a perfectat în perioada în care Cristian Poteraș era primar dar și un prosper om de afaceri, alături de soție, neamuri și prieteni.
După ce în octombrie 2009 DNA anunța începerea urmăririi penale împotriva sa, pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri în Capitală, la începutul lui martie 2011 procurorii au finalizat dosarul și au decis trimiterea sa în judecată, alături de alți 6 funcționari publici, pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave“. Direct implicat în mafia imobiliară din Capitală, Poteraș a aprobat, după indisponibilizarea unor terenuri din afara orașului, retrocedarea unor terenuri echivalente în sectorul 6 al Capitalei. Este vorba despre o suprafață totală de aproape 120.000 mp teren intravilan în București, cu o valoare de piață de peste 58 milioane de euro, teren care a fost vândut ulterior cu aproape 83 milioane de euro. „Cercetările efectuate în prezentul dosar penal – au consemnat procurorii anticorupție în rechizitoriu – au relevat faptul că, în cursul anului 2006, inculpații Cristian Constantin Poteraș, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu și Dorina Piftor, în calitate de funcționari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 București și de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a șase titluri de proprietate pentru suprafața totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul București, cu o valoare de piață, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei)“. Concret, deși mai multe persoane aveau cereri de retrocedare a unor terenuri în localitatea Domnești, primarul Poteraș, împreună cu complicii săi, le-au reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri echivalente, în compensare, în sectorul 6, în zone în care prețul unui mp de teren ajungea și la 1200 euro. Cei care au fost astfel împroprietăriți sunt Cezar Căpățână, ?ê?£erban Alexandru Gheorghe Căpățână, Anica Cristea, Gheorghe Nica, Steliana Rădulea, Elena Năforniță și Gheorghe Jianu. Aceștia, la rândul lor au vândut apoi terenurile cu care au fost împroprietăriți ilegal, către persoane agreate de Poteraș și camarila sa. Este vorba, cum am arătat, de fratele lui Elan Schwartzenberg, Fabian, de fratele soacrei lui Poteraș, Lucian Viorel Grecu, de Valeriu Pandor și Marian Jean Căpățână – spun procurorii anticorupție.
Când a fost emisă rezoluția de începere a urmării penale în acest dosar procurorii au susținut, printre altele, că au fost reconstituite drepturi de proprietate pentru suprafața de 39.998,23 mp, compusă din patru loturi situate în zona încadrată de Splaiul Independenței și Calea Plevnei, respectiv o secțiune din imobilul nr. 332A de pe Splaiul Independenței. De asemenea, a mai fost dat un teren de 2251,24 mp pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 11B și 2740,76 mp lângă Stadionul Giulești. O altă suprafață, 2097,82 mp, a fost predată pe Splaiul Independenței nr. 332A. Tot pe Splaiul Independenței a mai fost retrocedat ilegal un teren de 1909,48 mp și alți 1054,70 mp pe strada Lt. Av. Gheorghe Caranda. Comisia de aplicare a legii fondului funciar a mai retrocedat un teren de 3053,68 mp pe strada Valea Oltului, unul tot în cartierul Drumul Taberei – de 1522,75 mp, și altul de 5044,86 mp pe Strada Sibiu, reprezentând o parte din parcul Favorit. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale și pe numele șefului Serviciului Cadastru Date Urbane și Fond Funciar, Cristina Popescu, și pe cel al Dorinei Piftor, consilieri în Primăria Sectorului 6, pentru complicitate la abuz în serviciu. Cum spuneam, este vorba despre o șmecherie clasică: proprietarii aveau teren la țară, în Domnești, iar Poteraș le-a dat în buricul Capitalei, cu obligația să-l dea mai departe către proaspătul său prieten Fabian Schwartzenberg, sosit de curând în țară.
Combinație la cheie pentru fratele lui Mimi Schwartzenberg
La numai 20 ani, venit în țară de câteva luni, Fabian Schwartzenberg a primit, așadar, de la Poteraș, o combinație la cheie care i-a adus, la finalizarea ei, un câștig de câteva milioane de euro. Banii de început, câteva sute de mii de euro, i-au fost oferiți de Elan Schwartzenberg și de tatăl lor. Profitul nu s-a datorat vreunei activități productive, care să aducă beneficii investitorului și statului sau populației, ci prin implicarea într-o afacere de birou, în care s-au luat cu japca terenurile unor instituții cum sunt Institutele de Biologie și Biochimie ale Academiei Române și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM București). În urma „afacerii“, institutele au rămas doar cu o potecă de acces, urmånd ca în viitor să fie sugrumate, la propriu, de proiecte imobiliare megalomanice. Procurorii au analizat toate probele și au arătat cum Schwartzenberg a cumpărat un teren retrocedat dubios către mai mulți membri ai familiei Căpățånă. Spre exemplu, Căpățână Cezar și Căpățână ?ê?£erban Alexandru Gheorghe au primit în compensare pentru un teren moștenit la țară, în comuna Domnești, mai multe terenuri „echivalente ca valoare“, însumånd 4 hectare, în buricul Bucureștiului, pe Splaiul Independenței. Ziarul „Curentul“ a scris cu lux de amănunte despre această afacere făcută de clanul Schwartzenberg pe spinarea statului romån, care se lasă de ani buni muls de diferite grupuri de interese și despre cel mai mare beneficiar al acestui tun imobiliar, Fabian Schwartzenberg, fratele craiului de Dorobanți, Elan. Practic, acest tun imobiliar din 2006 a fost „nășirea“ lui Fabian în ale țepelor imobiliare pe care familia Schwartzenberg le practică în Romånia, sub ochii autorităților. Bineînțeles că pentru o astfel de afacere era nevoie de complicitatea unor nume grele din administrație și politică. Cum se știe deja, pentru această țeapă, frații Schwartzenberg și-au dat måna nu numai cu primarul Poteraș, ci cu notăreasa Manuela Mitrea, soția pesedistului Miron Mitrea și cu prefectul Capitalei de atunci, Mioara Mantale. Aceasta deoarece tranzacțiile Căpățână-Schwartzenberg au fost încheiate la notariatul Manuelei Mitrea, notar numit ilegal în funcție de securista și fosta ministresă a Justiției, Rodica Stănoiu. Manuela Mitrea a câștigat atunci, într-o singură zi, pentru semnarea a trei hârtii amărâte de vânzare a terenurilor institutelor Academiei și ale ICECHIM-ului, în jur de 64.000 de euro. Așadar, terenurile primite ilegal de la grupul Poteraș, în care s-au investit aproximativ 430.000 de euro, au fost valorificate, de către grupul de interese, cu peste 33 milioane de euro, tranzacțiile totale ajungând la peste82 milioane euro.
„Mecanismul prin care au fost obținute în mod facil avantaje patrimoniale consistente a fost pus în operă pe fondul existenței unui sistem birocratic și a unui orizont de așteptare extrem de restrâns pentru persoanele îndreptățite la respectivele reconstituiri. Astfel, mai multe persoane au cedat drepturile litigioase către același grup de interese în schimbul sumelor totale de 417.900 euro și 40.000 lei, pentru ca, în urma „reconstituirii dreptului de proprietate“ iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obținute (situate pe Bd. Timișoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei) să fie valorificate cu profituri uriașe: pentru suprafața de 68.428 mp vândută a fost încasată suma de 33.654.918,67 euro, prețul total al tranzacțiilor fiind de 82.324.529,67 euro“, au menționat procurorii în rechizitoriu.
Dosarul Poteraș, aflat pe rolul instanței Judecătoriei Sectorului 6, este însă în faza de… amânare.
Înregistrat pe 2 martie 2011, cu nr. 4588/303/2011, dosarul Poteraș a fost amânat până acum de 17 ori. Inculpații, dar și complicii lor au folosit toate tertipurile avocățești pentru a se sustrage judecării pe fond, ultimul termen fiind săptămâna trecută, pe 9 mai 2012, după ce cauza fusese amânată pe motiv de expertiză topografică, sau, concret, „pentru a da posibilitate părților să ia cunoștință de conținutul raportului de expertiză topografică“. Altfel spus, „tertipul topo“.
Interesant este faptul că următorul termen al acestui proces a fost programat cu patru zile înainte de alegeri, adică pe 6 iunie 2012, dată la care Cristian Poteraș, alesul doamnei Udrea, va da ultima bătălie pentru a deveni și alesul locuitorilor din Sectorul 6. Altfel spus, în cazul în care va fi găsit vinovat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave, Cristian Poteraș preferă să fie săltat direct de la primărie, nu de acasă.
Are și el dreptate, că doar n-a furat de acasă!
Marius Marinescu