Piata IT va incepe, la jumatatea anului 2002, sa isi revina, conform estimarilor IDC, care a publicat, in aceasta luna principalele 10 previziuni pentru 2002 privind piata globala de IT. -Inainte de 11 septembrie, estimam ca piata va cunoaste revenirea incepand din 2001. Impactul terorismului asupra economiei globale a avut un efect proportional asupra pietei IT-, afirma John Gantz, director de cercetare la IDC. Analistii institutiei de cercetare estimeaza ca, in 2002, cheltuielile pentru IT vor creste cu 4-6% in Statele Unite, cu 6-7% in Europa Occidentala si cu 10-12% in zona Asia/Pacific. -Vestea buna este ca ipotezele economice pe care se bazeaza previziunile noastre sunt in continuare solide. De fapt, s-ar putea dovedi chiar conservatoare. In acest caz, revenirea ar putea avea loc mai devreme si va fi mai solida decat estimam noi acum-, a precizat Gantz. IDC mai spune ca intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) va contribui la asigurarea continuarii cresterii de 25% a cheltuielilor pentru IT. Pana in 2010, China va fi cea de-a treia mare piata de IT din lume.
In 2002, utilizatorii si angajatii care beneficiaza de acces wireless si mobil la Internet vor crea cererea pentru un sistem-suport care nu exista inca. Efectul -Bin Laden- va determina firmele sa isi regandeasca strategiile de asigurare a continuitatii activitatii. In conditiile in care Microsoft promoveaza sistemul Passport pentru utilizatorii XP, concurentii vor reactiona, iar serviciile de identificare digitala vor deveni o realitate. Serviciile de -streaming media- vor fi tot mai populare, pe masura ce vor aparea noi standarde si noi servicii. Conceptul de -servicii web- va atinge un punct de maxim in 2002, cu mult inainte de atingerea -masei critice- in privinta produselor si a serviciilor de pe aceasta piata. Sistemul de operare Linux va cunoaste un an remarcabil, dovedindu-se deja o alternativa viabila pentru firme. Cu toate ca piata pentru servere blade nu va aduce venituri mari in 2002, noua arhitectura va revolutiona piata entry server si a celor pentru aplicatii. In acest an, vor fi vandute 75 milioane de licente Windows XP, dar XP nu va avea impactul pe care l-a avut Windows 95, in privinta impulsionarii vanzarilor de hardware.
In cazul pietei europene, volumul desfacerii online este asteptat sa creasca la 152 miliarde de euro pana in anul 2006, detailistii trebuind sa se axeze pe pietele mature din Europa, pentru a-si atrage o parte cat mai mare din profiturile brute, in valoare de 103 miliarde de euro, pe care le prevad specialistii in urmatorii cinci ani. -Zilele in care investitiile in e-commerce se faceau cu usurinta sunt de mult apuse. Sumele in euro care vor fi investite de-acum vor fi aprobate numai pentru proiecte cu un plan de afaceri solid-, afirma Julia Woodham-Smith, senior analyst la Compania de consultanta Forrester Research. -In timp ce companiile care vand prin intermediul Internetului se tem ca rapoartele mass-media, despre prabusirea dotcom-urilor, ar putea sa aiba un impact negativ asupra volumului achizitiilor online, studiile facute de noi spun exact contrariul-. In primele 12 luni pe care le petrec online, europenii cheltuie in medie 134 de euro pentru o achizitie, suma crescand la 150 de euro pentru cei care acceseaza Internetul de aproape doi ani si ajungand la 176 de euro pentru cei care sunt deja navigatori de mai mult de doi ani. Forrester prevede ca, pana in 2006, tarile europene se vor imparti in trei grupe din acest punct de vedere. Elvetia, Germania, Marea Britanie si Scandinavia vor forma avangarda, cu peste 8% din totalul vanzarilor desfasurate prin intermediul Internetului, urmate de Austria, Franta, Irlanda, Finlanda, Belgia, Olanda si Luxemburg, cu o rata intre 4-8%, in timp ce utilizatorii de Internet din Portugalia, Spania, Italia si Grecia vor achizitiona online sub 4% din volumul total al tranzactiilor de vanzare-cumparare. Pe masura ce utilizatorii de Internet cumpara produse dintr-o gama tot mai diversa, specialistii afirma ca obiceiurile de cumparare online vor semana tot mai mult cu cele de achizitionare offline. -Un mediu in care oferta este redusa va crea oportunitati pentru detailisti sa exploateze o cerere nesatisfacuta, insa investitiile se justifica numai daca sunt generate profituri suficiente pentru a sustine si dezvolta afacerea-, adauga Julia Woodham-Smith. -Am calculat ca achizitiile online vor genera profituri brute de 103 miliarde de euro pana in 2006, acestea crescand de la 3,9 miliarde in 2001, la 35 de miliarde in 2006.-
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane