Home Economic-Financiar Agrostar: 60% din fermele de vaci vor dispărea după 1 aprilie

Agrostar: 60% din fermele de vaci vor dispărea după 1 aprilie

DISTRIBUIŢI

Fostul subaltern al lui Dan Voiculescu, ajuns ministru al Agriculturii nu pe competenșă, ci politic, reușește să pună pe butuci fermele de vaci.

Federația AGROSTAR estimează că peste 60% din fermele de vaci vor dispărea, după 1 aprilie, când va fi eliminată cota de lapte la nivelul UE, întrucât statul roman nu a luat nici o măsură pentru a veni în sprijinul producătorilor români, deși aceștia cer de mai mulți ani ajutor în acest sens, se arată într-un comunicat remis CURENTUL.

„Se dorește distrugerea fermierilor români. De mai mulți ani cerem măsuri și nu s-a făcut absolut nimic. Marii procesatori deja anunță fermierii că nu le mai cumpără laptele sau reduc prețul astfel încât producătorul să nu își acopere cheltuielile. Aș da un singur exemplu. SC Ferma Poroschia din județul Teleorman, care are 140 de bovine, a fost anunțată de Danone că nu îi mai cumpără laptele. La nivelul țării sunt numeroase exemple. O să dăm laptele la porci. Vor să falimenteze producătorii români aducând lapte mai ieftin din afară, pentru că în celelalte state membre UE subvențiile sunt mult mai mari decât în România și se dau și la timp. După ce fermierii români vor dispărea, vor dubla prețul și vom fi obligați să cumpărăm, nu vom mai avea de ales. La noi în țară nu avem unde să ne vindem marfa, degeaba producem. Nu avem loc în piețe, nu avem loc în supermarketuri și hipermarketuri”, declară președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine, care este si vicepreședinte al federației Agrostar, Ștefan Muscă.

Federația AGROSTAR a înaintat recent Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care cere rezolvarea urgentă a mai multor probleme din sectorul agricol, printre care și găsirea unor soluții pentru producătorii români de lapte de vacă. Printre propunerile AGROSTAR se numără: spijin pentru înființarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor,  posibilitatea de a-și desface marfa prin intermediul piețelor volante.

Federatia AGROSTAR are in componenta peste 45.000 de membri, atat producatori agricoli, cat si salariati din agricultura si servicii conexe, din sectorul privat, cat si din cel bugetar.
Federatia AGROSTAR este una dintre putinele organizatii afiliate pe plan international, fiind afiliata UITA si EFFAT la nivel european.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.