O nouă viziune asupra ingineriei

Convorbire cu prof. univ. dr. Ioan Dumitrache, membru corespondent al Academiei Române

Sunteți președintele Coaliției Române pentru Educație Inginerească (CREDING) a cărei recentă Conferință națională, a doua,  a avut ca temă de dezbatere „O nouă viziune asupra ingineriei“. De ce e nevoie de această nouă abordare?
Să spunem, de la bun început că inginerii sunt cei care contribuie major la dezvoltarea civilizației, încât o societate fără ingineri nu poate exista. Dacă vorbim despre această nouă viziune, avem în minte capacitatea inginerului de a înțelege lumea, asa cum este ea, într-o continuă schimbare. Mai ales e vorba de a face față unor provocări majore și nu pot să nu menționez câteva – utilizarea eficientă a energiei solare, controlul circuitului azotului și a bioxidului de carbon în natură,  modelarea minții și a creierului uman, folosirea eficientă a medicamentelor și orientarea lor spre maximizarea efectului. Toate acestea sunt legate de provocările majore ca încălzirea globală, diminuarea continuă a resurselor de energie, a necesarului de apă potabilă și hrană pentru populație, fenomenul îmbătrânirii populației cu toate conse­cințele lui.

Care este răspunsul industriei noastre, atâta câta este, la aceste provocări?

Problema pe care o avem este că nu există o industrie proprie, bazată pe concepțiile noastre, pe tehnologiile și metodele noastre. De aceea, noi pro­movăm ideea ca România sa aibă o industrie proprie, să fie reindustrializată. Suntem interesați să lansăm sectoare economice care sa se bazeze si pe conceptele, brevetele și inovațiile făcute de români și să avem o industrie proprie, folosind, firește, și relațiile de colaborare cu alte țări. În cadrul Conferinței s-au discutat aspecte legate de industrie, educație și cercetare. Trebuie subliniat că fără o cercetare avansată, fără programe coerente de dezvoltare a anumitor sectoare, pentru care există resurse și interes la nivel național, nu avem șanse să fim competitivi. Din acest punct de vedere, Conferința și-a propus să tragă un semnal de alarmă la toate nivelurile astfel ca în perspectiva următorilor 5-10-20 de ani inginerii pregătiți în sistemul nostru de învățământ superior să nu fie doar competitivi pe piața forței de muncă, ci să fie capabili să dezvolte o industrie proprie astfel încât România să se numere printre țările care produc bunuri materiale pentru întreaga omenire.

Provocările de care ați vorbit, schim­bările cu ritmul lor deosebit de alert au dus la modificarea programelor educative și, cum ați spus, au apărut noi paradigme. Cum ar trebui gândit și desfășurat învățământul ingineresc?

Ar trebui gândit în strânsă legătură cu știința, cu tehnologia, cu practica. Noi trebuie să formăm inginerul având la bază concepte fundamentale. Nu putem vorbi de un inginer care să fie creativ fără să aibă o pregătire fundamentală și ar trebui să asigurăm cunoștințe de fizică, matematică, chimie,  biologie, infor­ma­tică pe baza cărora ar putea să conceapă noi produse, noi metodologii și tehno­logii. În același timp, nu putem rupe inginerul de partea aplicativă, astfel încât să transpună acele concepte în tehnologii fezabile care să fie eficiente pentru anumite zone ale industriei. Prin însăși misiunea pe care o are, inginerul ar trebui să aibă o consistentă pregătire practică, fără de care nu se pot găsi soluții optime; fără de care nu putem fi inovativi, nu putem crea acele produse cu elemente de noutate, care să le confere acest atribut. De aceea spuneam că atunci când vorbim de pregătirea viitorului inginer trebuie să o plasăm în contextul unei noi economii. Ne gândim la dezvoltarea unei economii bazată pe cunoaștere, pe creativitate, pe inovare; o economie „verde“, mai inteli­gentă, o economie sustenabilă, care să ia în calcul și aspectele de coeziune socială. Asta ne duce cu gândul la o dezvoltare durabilă, pentru care inginerul să fie pregătit de la bun început cu acele cunoștințe fundamentale care să-i dea credibilitate. Este necesar, îndeosebi, ca inginerul să aibă acele cunoștințe științifice care să-i permită să dezvolte noul, să creeze produse cu un pronunțat caracter inovativ, să fie capabil să le aplice, să găsească nișele în care produ­sele concepute să poată fi utilizate într-o economie bazată pe cunoaștere.

Asta implică educația permanentă, inginerul fiind student toată viața.

Este absolut necesar ca inginerul  să-și actualizeze cunoștințele, pentru că știința și tehnologia evoluează rapid, cunoștințele se perimează. De altfel, la Conferință am propus definirea unor grade și a unui sistem de pregătire continuă. Ar trebui să existe o legislație, cum există în unele țări, astfel încât fiecare inginer să fie testat, după un anumit timp, astfel încât să poată face față noilor provocări ale stiintei si tehnologiei.

Una dintre noile paradigme, care intră și în preocupările Dvs.,  este  cea numită Cyber – Physical –Systems. În ce constă?

Una dintre preocupările majore la nivel global este aceea de a valorifica efi­cient progresele deosebite din domeniul științei și tehnologiei informației, a comunicațiilor și a conducerii. Este un program care a fost lansat în SUA în anul 2009, iar în Germania în 2010. De fapt, este  vorba de o integrare a calcula­toa­relor, comuni­cațiilor si proceselor fizice conduse. Este o evolutie firească de la paradigma C4, elaborată prin anii 2004-2005, însemnând Calculatoare, Comuni­cații, Control și Cunoaștere. Noua paradigmă înseamnă că toate elementele fizice să fie dotate cu elemente de tip cyber, de procesare de informații, de cunoștințe, făcând posibilă comunicarea între obiecte, identificarea obiectelor astfel încât să se realizeze sisteme mari interconectate de obiecte care sunt dotate cu capacități de proce­sare și de comuni­care a informațiilor.

Cum știu că ați fost și inițiatorul acestei Asociații, cred că sunteți optimist. Pe ce vă bazați?

Sunt foarte optimist. Mă bazez pe capacitatea acestui popor, a multor profesori și, îndeosebi, a multor ingineri care au probat reale capacități. La Conferință au participat asemenea ingineri care ne-au impresionat prin capacitatea de sinteză legată de necesitatea regândirii întregului sistem formativ și a sistemului de dezvoltare a țării. Se pune problema dezvoltării bazate pe strategii coerente la nivel național.

Despre  necesitatea acestei strategii cred că nu se îndoiește nimeni. Dar, de ce această strategie rămâne mereu la nivelul dezideratului?

Nu avem vizionari și nu am identi­ficat încă destui oameni dedicați acestei țări pentru a putea lansa un program global de dezvoltare. Se încearcă, dar nu se finalizează și în momentul de față nu putem vorbi de o strategie coerentă de dezvoltare a României pe termen lung.

?ê?£i optimismul Dvs.?

Încerc, am încercat și aceasta este și motivul pentru care am creat această Coaliție. Vreau să atrag un număr suficient de mare de oameni care să pună umărul la realizarea unei strategii cel puțin în domeniul formării resurselor umane. E nevoie de asemenea strategie. În inginerie o asemenea educație trebuie să înceapă de timpuriu, sunt convins că nu orice copil sau tânăr are aptitudini pentru adeveni ingineri și să-i pregătim încă din liceu pentru aceasta profesie, care este foarte pretențioasă. E grea, e dificilă, necesită cunoștinte funda­mentale, dar și practice, orientate spre realizarea unor produse. Pe de altă parte, este și o meserie frumoasă, prin satisfacția pe care o oferă atunci când realizezi un produs pe baza ideilor tale – ai conceput ceva, ai proiectat, ai realizat și vezi că funcționează. E cea mai mare bucurie pentru un inginer. Dar nu oricine poate face așa ceva.

Cum începutul a fost făcut și sperăm să fie de bun augur, ce urmează?

În legătură  cu acest nou concept Cyber–Physical–Systems, am dori să avem și la noi în țară un asemenea program și din acest motiv Academia Română, prin Secția de ?ê?£tiința și Tehnologia Informației împreună cu Societatea Română de Automatică Tehnică va organiza în perioada 28-29 mai primul workshop internațional în acest domeniu de vârf. Încercăm să aducem câteva personalități din țară și de peste hotare, să punem în discuție această problematică, să prezentăm niște lucrări și, în mod deosebit, să ajungem la niște concluzii legate de modul cum poate fi elaborat și lansat un asemenea program și, mai ales, cum am putea coagula resursele ca România să fie printre țările care lansează un asemenea program.

Credeți că România poate dezvolta un asemenea program?

Da. România are resurse umane, are cunoașterea necesară pentru a lansa programe de mare anvergură. Cred că, odată lansat, am putea chiar intra într-o rețea pentru susținerea la nivel european a unui program Cyber- Physical –  Systems.

Elena Solunca Moise