Home Social Cosmarul edililor de la sectoare

Cosmarul edililor de la sectoare

DISTRIBUIŢI

Conducerea Primariei sectorului 2 solicita intrunirea, in regim de urgenta, a Consiliului General al Municipului Bucuresti (CGMB) pentru aprobarea bugetelor sectoarelor. Primarul Neculai Ontanu a sustinut, ieri, in cadrul unei conferinte de presa ca, in prezent, Consiliul Local sector 2 nu poate aproba bugetul de venituri si cheltuieli intrucat CGMB nu a aprobat prin hotarare banii ce revin fiecarui sector in parte. Potrivit lui Ontanu, veniturile necesare sectorului 2, pentru anul 2002, au fost estimate la 1.384,8 miliarde de lei, bani rezultati din venituri proprii si venituri repartizate din bugetul de stat (sume defalcate din TVA si cote defalcate din impozitul pe venit). Reprezentantii Primariei afirma ca, in conformitate cu Legea 189/1998 privind finantele publice locale, daca bugetele locale nu au fost aprobate cu cel putin trei zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica in continuare bugetele locale ale anului precedent, pana la aprobarea noilor bugete, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la intrarea in vigoare a Legii bugetului de stat. La nivelul sectorului 2, pentru anul in curs, se are in vedere finantarea cu prioritate a mai multor programe si actiuni. Printre acestea se numara programul de reabilitare a sistemului rutier, prin executarea lucrarilor de intretinere si reparatii, programul de reabilitare a zonelor verzi, programul de extindere a retelei de apa si canalizare, programul de protectie a copiilor aflati in dificultate, precum si numeroase actiuni de asistenta sociala. -Pentru incadrarea in termenele prevazute de lege cu aprobarea bugetelor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, propunem ca veniturile ce se repartizeaza de la bugetul de stat, pentru finantarea cheltuielilor de interes local la nivelul municipiului, sa fie repartizate de catre Ministerul Finantelor Publice direct pe sectoare, prin Legea bugetului de stat-, a mai spus Ontanu. Edilul a criticat lipsa de comunicare a Apa Nova, societate care se ocupa de apa si canalul Bucurestiului. El a mai spus ca respectiva societate incaseaza bani pe anumite retele care nu sunt trecute in contractul de concesiune. Referitor la programul de investitii al Apa Nova, Ontanu crede ca se pot pune unele semne de intrebare. Tot ieri, angajatii Primariei sectorului 2 au demontat panourile publicitare amplasate ilegal in zona Parcului Sportiv Dinamo, printre care se afla si unul reprezentand o reclama la revista -FC Dinamo-. Ontanu a declarat ca, pe raza sectorului 2, se afla peste 160 de panouri amplasate ilegal si ca actiunea de demontare a acestora va continua si in zilele urmatoare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.