Prezidarea sedintei de guvern de catre Traian Basescu este, fara discutie, o noua mutare a presedintelui pe tabla de sah. Nu este prima data cand Traian Basescu isi lasa adversarii politici sa se compromita, sta o vreme pe margine, dupa care isi (p)reia rolul justitiar si salvator.
Iesirea de saptamana trecuta a lui Traian Basescu a adus cateva elemente noi pe care nu trebuie sa le ignoram.
Mai intai, este vorba despre atacarea SRI. Motivul tine si de ratiunile de imagine ale presedintelui care ar vrea sa-si detaseze eticheta de colaborare prea apropiata cu aceasta institutie. Dar nu numai! Basescu stie ca este nevoie de prevenirea consolidarii unor structuri care, la un moment dat, ar putea face jocuri in afara controlului prezidential.
Apoi, presedintele a inteles ca sursa de legitimare si de autoritate a premierului nu este leadership-ul PNL-ului si, de aceea, scoaterea in fata a lui Theodor Stolojan este pur si simplu contraproductiva. Este greu sa faci sa se intoarca la principii un partid divizat si ahtiat dupa resursele puterii si, mai ales, e ilogic sa-l faci sa opteze pentru un lider ca Theodor Stolojan, care a abandonat PNL in plina cursa electorala si l-a lasat fara un candidat propriu la presedintie. Prin urmare, se pare ca presedintele Basescu a renuntat (cel putin pentru moment) sa intervina in interiorul PNL ca sa saboteze conducerea liberala si pe premierul Tariceanu.
Miza bataliei nu este sa demonstreze cat de mult il contesta PNL pe Tariceanu. Scopul este de a arata incompetenta premierului si a ministrilor liberali care ii sunt apropiati, Flutur, Nicolaescu, Vladescu. Iar demonstratia nu trebuie facuta pe principii si in fata partidelor parlamentare, ci, cu o puternica incarcatura emotionala, in fata electoratului care este de partea sa, aderent la mesaje justitiare. A te situa in afara clasei politice si a critica constant modul in care ceilalti lideri politici inteleg sa-si respecte promisiunile electorale, aceasta este paradigma unui conducator popular.
Dilema lui Traian Basescu nu este insa de natura electorala, ci (culmea!) politic- institutionala. Intrebarea este cum sa demonstreze incompetenta guvernului in plan intern si sa se laude cu peformantele lui in plan extern, in contextul apropierii datei de aderare a Romaniei? Cheia se afla tot la electorat. Presedintele Basescu a inteles ca solutia nu este reactia agresiva, ci -urecheala parinteasca- in fata camerelor de luat vederi. Diferenta ar fi cea dintre a le spune in fata cat sunt de -corupti si incompetenti- membrii guvernului si gestul de a le arata cu degetul pe obraz: -Nu va e rusine sa faceti oamenilor una ca asta? Pai asa ne-am inteles noi? Va ajut acum si eu cu ce pot, dar sa stiti ca sunteti penibili! Sa nu ziceti ca nu v-am spus!-.
Presedintele a renuntat tot mai mult la atacurile la limita legii. Dandu-si seama de interesele politice ale partidelor, Traian Basescu intra treptat in pielea unui imparat roman (sau tatuc sovietic) stimuland acordul din ce in ce mai zgomotos al maselor pentru schimbarea din functie al celui care -nu mai lupta pentru binele comun al cetatii-. Este de anticipat ca il va mustra in continuare public pe premier, dar nu va trece mai mult de exprimarea regretului public despre cel care s-a schimbat de cand a fost desemnat pentru functia de premier.
Crizele de mari dimensiuni (dar, atentie!, nu cele provocate de la Cotroceni, ci acelea cu puternica incarcatura sociala!) trebuie sa fie speculate imagologic la maxim, astfel incat sa se creeze in randul populatiei o masa critica ce va striga isteric la un moment dat: -Capul lui Tariceanu vrem!-. Ca si Lapusneanul, este posibil ca presedintele sa dea impresia ca nu-si doreste, sau cel putin nu se grabeste, sa-l schimbe pe premierul Tariceanu. Cel putin nu aceasta este prioritatea sa. S-ar putea chiar sa se lase rugat, sa calculeze mult si abia intr-un final sa ajunga la concluzia ca singura solutie viabila este sa desemneze un alt candidat la functia de prim-ministru. Ana-Maria Tanase
(re)Maniere si (ne)Eleganta
Cand Uniunea Europeana a lasat un spatiu gol in dreptul rubricii privind data exacta a aderarii Romaniei, ideea unor schimbari in executiv a venit firesc ca o solutie politica. Deoarece declansarea anticipatelor presupune un mecanism mult mai greoi (o retragere motivata a unor ministri de la guvernare) si o finalitate riscanta (aparitia unui parlament mult mai fragmentat decat cel de acum), varianta restructurarii a fost -cea mai buna solutie- pe care au propus-o liderii PD dupa raportul de tara.
Dar -solutia- a avut si un alt calcul politic. Iesirea la rampa a lui Theodor Stolojan din labirinturile Cotroceniului inainte de raport a fost o tatonare a terenului in vederea schimbarii premierului. Doar ca socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Stolojan nu a reusit sa re-cucereasca inimile liberalilor pe care i-a parasit in 2004 si nici simpatia electoratului Aliantei pe care l-a dezamagit la retragerea din cursa prezidentiala. Tariceanu si-a consolidat pozitia in partid cu ajutorul unor -intimi si colaboratori foarte apropiati- (asa cum a fost acuzat recent de Crin Antonescu). Totusi, Cotroceniul nu a renuntat la ideea de a-l inlocui pe actualul sef al executivului.
Dupa discutiile din salonul aseptic din Spitalul Universitar din Viena, liderii democrati au cerut cu insistenta remanierea guvernului. PD nu poate sustine actualul Cabinet pana la viitoarele alegeri la termen din mai multe considerente:
1. interesele economice dintre Palatul Victoria si Cotroceni au intrat in conflict (a se vedea ultimele miscari pe piata din industria aluminiului si industria petrolului);
2. politic, PD trebuie sa-si fructifice avantajul evidentiat de sondaje inainte de o eventuala redresare a PSD;
3. conflictul mocnit cu PC si cu UDMR isi are cauzele reale in disponibilitatea mai mare a acestor partide de a se combina cu liberalii – daca vrem, e o lupta pentru hegemonie politica;
4. ministrii democrati nu pot sta pe tusa guvernarii pana la viitoarele alegeri la termen (distributia finantelor o face totusi PNL).
Prin cererea desfiintarii posturilor de vicepremieri, sau reducerea acestora la unul singur, democratii incearca sa subrezeasca pilonii de rezistenta ai PNL in actualul guvern. Remanierea lui Copos si a lui Marko l-ar lasa pe Tariceanu descoperit.
Intelegand toate acestea, premierul s-a pliat pe varianta restructurarii, argumentand ca -trebuie plecat de la obiective politice, si nu de la jocuri de culise-. Reducerea ministerelor este mai putin probabila din moment ce organigrama guvernului este -adaptata- la cerintele UE. Se pune in discutie, mai curand, reducerea autoritatilor din subordinea ministerelor, acolo unde functionarii, unsi pe pile, se calca intre ei pe picioare. Problema este ca de taiat ar fi tot de la PNL. Aparitia unor noi focare de gripa aviara, care a scos la iveala iresponsabilitatea autoritatilor in gestionarea unor crize de acest gen, a legitimat cererea PD de restructurare/remaniere a guvernului. Daca pleaca Flutur de la Agricultura si Nicolaescu de la Sanatate, democratii pot forta nota pe redistribuirea portofoliilor, ceea ce ar duce la o restructurare in toata legea. Este putin probabil sa se ajunga totusi in acest punct care ar deschide noi focare de conflict in Alianta.
In fond, remanierea/restructurarea este o tema politica pe care liderii Aliantei o -s-o plimbe prin gura- mai multe zile pentru a acoperi tensiunile tot mai acute in interiorul fiecarui partid. In PD, se cearta Blaga cu Videanu, in PNL, Antonescu il ataca la baioneta pe Tariceanu, si exemplele pot continua.
Este evident ca nu mai putem vorbi de viitorul politic al Aliantei. Virusul fractiunilor si a grupurilor de interese politice si economice a trecut de la PSD la PNL si PD. Acest lucru poate duce la fragmentarea clasei politice, ceea ce ar insemna un pas inapoi. Practica politica din Romania a aratat ca niciun pol de stanga sau de dreapta nu este viabil pe termen lung. Un nou proiect politic se poate consolida numai in jurul unui lider. Mai, cin* sa fie!? Viorica Rosca
Polul Social – Lovitura
Pentru multi, proiectul Polului Social desenat de Ion Iliescu si Petre Roman incearca sa refaca aproape penibil mituri acoperite de timp. Fara semnificatie, fara impact – o incercare in agonie de a amana destramarea.
Dincolo de toate acestea, la o privire curioasa, efectele proiectului se contureaza din ce in ce mai clar ca o lovitura atent pregatita pentru tot spatiul politic.
Pana acum, intiativa nu parut a fi decat un instrument de santaj util lui Ion Iliescu pentru a exercita presiuni asupra presedintelui PSD. Este foarte probabil ca in continuare proiectul sa fie utilizat si in acest fel. Periodic, pentru a-l ataca pe Mircea Geoana, Ion Iliescu poate activa dezbaterea din interiorul Polului Social criticand -deviantionismul- PSD de la valorile stangii sau -capitalismul de cumetrie- al liderilor social-democrati. In plus, acum Ion Iliescu va avea toata legimitatea de lider al unui centru de dezbatere a stangii, mentinand constanta asupra lui Mircea Geoana presiunea imperativului de clarificare ideologica.
Pe de alta parte, initiativa il avantajeaza pe liderul Fortei Democrate. Dupa un stagiu petrecut in -tribuna-, Petre Roman are ocazia sa se impuna din nou in teren, in centrul unui proiect politic important. Fostul premier se reintoarce astfel in -politica mare- in spatiul de stanga, mizand pe o sinergie (sic!) cu Ion Iliescu. Desi, pentru moment, nu are forta (si iar sic!) sa genereze o modificare importanta, Petre Roman poate, in timp, sa-si asume dialogul cu o parte interesanta a electoratului care a votat in trecut cu -un anumit- PD.
Constructia poate fi folosita si pentru -purificarea- unor lideri politici cu probleme, aflati pe drumul de revenire in prim-planul politicii. Aparitia lui Adrian Nastase la dezbaterea organizata de fostul presedinte poate fi mai mult decat o manifestare a pasiunii pentru dialog a fostului premier. Un stagiu in Polul Social serveste perfect acomodarii publicului cu ideea revenirii unor personaje -complexe-, fiind un instrument eficace pentru testarea reactiei mass-media.
In afara PSD, consecintele pot fi la fel de ample. Pentru moment, un prim efect al constructiei promovate de Ion Iliescu si Petre Roman este -incercuirea- lui Traian Basescu (si, implicit, a PD).
Dupa disputele din Alianta, PNL si-a alocat spatiul din dreapta scenei politice, lasand PD intr-o zona confuza. Pentru a se lupta cu Traian Basescu, liberalii au imprumutat din retorica anticomunista a fostilor taranisti, amplificand distanta fata de PSD.
In cealalta parte a Aliantei, dupa inlaturarea lui Adrian Nastase, PD si Traian Basescu pareau dispusi sa ia in calcul o apropiere de social-democrati. Un PSD -reformat- nu e o piatra de moara pentru un presedinte credibil, care comunica bine cu masele largi.
In acest context, cel mai important lucru devine evolutia lui Traian Basescu. Presedintele nu pare foarte dornic sa vietuiasca in spatiul abstract al ciocnirilor de principii si tinde mai degraba sa-si aloce un rol de reprezentant popular, apropiat de multimi. O astfel de orientare spre -popor- se ciocneste direct cu electoratul care, in mod normal, ar trebui sa fie al PSD si care, chiar daca nu (mai) simpatizeaza cu Ion Iliescu, il are, in mod sigur, ca reper.
Prin urmare, Polul Social poate influenta mult politica dincolo de PSD.
In fine, contextul mediatic se schimba. Presat de liberali, Traian Basescu se pregateste sa condamne comunismul, legea lustratiei va produce efecte, CNSAS va oferi dovezi, treptat mitul revolutiei se prabuseste sub greutatea dosarelor procurorilor militari. Toate arata ca un alt fel de adevar va umple ecranele televizoarelor. Un adevar care nu arata bine pentru niciunii dintre cei care au fondat miturile. Este un lucru pe care Ion Iliescu il stie, la fel cum stie ca, in politica, adevarul este acea parte a lucrurilor aflata in lumina reflectoarelor.
Fara dubiu, asistam in aceasta perioada la o ofensiva ideologica a Dreptei: evocari ale luptatorilor anticomunisti, emisiuni cu Marius Oprea, retrocedari festive de proprietati etc. Dar, din acest punct de vedere, Dreapta are niste hibe. Prima e ca -dusmanul- (comunisto-securistul) e, daca nu mort, greu de perceput de marele public ca un pericol iminent. A doua e ca, tactic, e contraproductiv sa declansezi o ofensiva ideologica pe fondul unei scaderi sau stagnari economice. Frustrarea economica decredibilizeaza fundamental discursul politic. Au dovedit-o si anii *50, si anii *80, si mandatul *96-2000. Dimpotriva, pe fondul unor greutati economice (care vor veni si de la mult ravnita integrare), un mesaj bine articulat al Stangii va avea efect!
Cine s-a grabit sa acuze derizoriul miscarii fostului presedinte s-ar putea sa fie surprins. Cea mai eficace lovitura este cea care surprinde complet. Angelin Ioan
