Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, la data de 1 aprilie 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații HARABAGIU ROBERT NARCIS, CONSTANTINESCU ROZICA, STANCIU MIRELA CARMEN, LINȚĂ IONELIA, DRUGĂ CRISTINA LUMINIȚA și HARABAGIU CORNELIA ANCA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals material în înscrisuri oficiale și instigare la aceste infracțiuni.
Inculpații Harabagiu Robert Narcis, Stanciu Mirela Carmen și Lință Ionelia (reținuți) urmează a fi prezentați astăzi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău.
Față de ceilalți 3 inculpați s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar și obligarea acestora de a nu părăsi țara pe o perioadă de 60 de zile.
Din probatoriul administrat, până în acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:
Inculpații Constantinescu Rozica și Harabagiu Robert, în calitate de președinte, respectiv vicepreședinte al Comisiei de evaluare de la Centrul Zonal Buzău din sesiunea august — septembrie 2013, nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiunile de serviciu, fapt ce a permis falsificarea lucrărilor pentru un număr de peste 50 de elevi, prin completarea de către unii din profesorii corectori sau chiar de către membrii comisiei, care au efectuat rezolvări ale subiectelor, facilitând astfel obținerea unor note de promovare pentru respectivele persoane.
Inculpatele Drugă Cristina, Stanciu Mirela Carmen și Lință Ionelia au falsificat prin alterarea conținutului (ștersături, adăugiri, completări) lucrările a peste 50 de elevi, din care o parte la cererea inculpatului Harabagiu Robert.
De asemenea, inculpata Harabagiu Cornelia Anca a falsificat prin modalitățile expuse două lucrări.
Precizăm că în cursul zilei de ieri, în baza unor autorizații emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor, au fost efectuate percheziții domiciliare la mai multe adrese din județul Buzău.
În documentarea activității infracționale procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Buzău — Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a Serviciului Județean Anticorupție Buzău și Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău.
Menționăm, totodată, că cercetările în acest dosar au avut ca punct de plecare verificările efectuate în cadrul dosarului penal în care, la data de 23 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Mirițescu Viorel — director la Liceul Tehnologic Vernești și a altor persoane pentru fapte de corupție aflate în legătură cu același examen de bacalaureat.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.