Un student la medicina, originar din judetul Giurgiu, a fost salvat de la inec, dupa ce a cazut intr-o fantana, de catre agentul sef adjunct Daniel Radu. Victima, un tanar de 23 de ani, se afla in curtea casei parintesti si, in vreme ce curata fantana, i s-a facut rau si a cazut in apa. Norocul tanarului student la Facultatea de Medicina din Timisoara a fost un politist aflat in apropierea locului incidentului. Operatiunea de salvare a tanarului student a fost una desprinsa parca din filmele de actiune: politistul a coborat in fantana cu ajutorul unei franghii si l-a adus pe tanarul inconstient la suprafata, unde i-a acordat primul ajutor. Ulterior, studentul a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean Giurgiu, unde a avut parte de ingrijiri medicale de specialitate, iar in prezent se afla in afara oricarui pericol. -Salvatorul- Daniel Radu are 34 de ani, este casatorit si a devenit politist in luna iulie a anului 1994. De remarcat, faptul ca in urma salvarii viitorului medic, agentul sef adjunct a fost rasplatit de conducerea Inspectoratului General al Politiei Romane cu… felicitari.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane