Home Actualitate Divorțul lui Poteraș, tertip ieftin pentru a-și pune la adăpost averea și...

Divorțul lui Poteraș, tertip ieftin pentru a-și pune la adăpost averea și afacerile

DISTRIBUIŢI

Inculpatul Cristian Constantin Poteraș, primarul Sectorului 6 al Capitalei, vrea un nou mandat la conducerea primăriei și este susținut necondiționat, în acest demers, chiar de către președintele PDL București, Elena Udrea. Deși te-ai aștepta ca măcar în calitatea sa de președinte al Federației Române de Lupte, să fie puțin mai viteaz, Cristian Poteraș se ascunde, de fapt, de ani buni, după fustele (ex-)nevestei și a șefei ierarhice pe linie de partid. Om de afaceri care a transformat Sectorul 6 într-un soi de feudă personală, Poteraș s-a asigurat că-i va păcăli din nou, pentru a treia oară, pe alegători. Deși n-a mișcat mare lucru în sector, dacă n-am socoti bordurile mutate cu o jumătate de metru pe trotuar, doar pe o parte a străzii, sau bateriile de grătare pentru micii bizonilor din cartierul Brâncuși, Poteraș pare pregătit pentru marea bătălie electorală din 10 iunie.
El și-a rezolvat, între timp, cea mai grea dintre problemele cu care s-a confruntat de-a lungul anilor, mai ales după ce presa i-a urmărit îndeaproape afacerile derulate prin intermediul soției Aurelia, sau al fratelui George. A reușit să-și ”curețe” declarația de avere și să apară modest în fața bizonului cu grătar amenajat la stradă. Cunoscut drept unul dintre oamenii bogați din sectorul 6 și poreclit chiar ”primarul Cash-Cash”, firmele sale de familie derulând în ultimii ani contracte de zeci de milioane de euro, Poteraș pare a fi cel mai pârlit dintre primari, el fiind – oficial! – deținător al unui apartament de patru camere, și acela împărțit pe din două, fără terenuri sau bijuterii, cu doar cîteva zeci de mii de euro în conturi și proprietar al unor rable auto (o Dacie 1310, un fiat Polsky și o Barkas). Trimis în judecată de DNA pentru un tun imobiliar de peste 80 milioane de euro, Poteraș pare a fi, dacă-i citești declarația de avere, cel mai nevinovat dintre inculpați. Asta nu înseamnă însă că declarația lui de avere reflectă și realitatea. Dimpotrivă. Cristian Poteraș este membru al unui grup de interese și de afaceri extrem de important, alături de Elena Udrea dar și de alți oameni de afaceri care au primit numeroase contracte din fonduri publice administrate de edilul secorului 6, dar și de ministerul condus de doamna Udrea. Numai că, din momentul în care presa a aflat despre contractele din fonduri publice, unele chiar cu Primăria Sector 6, pe care le încheiase grupul de firme All Plan controlat de familia Poteraș, dar și după ce procurorii anticorupție l-au strâns cu ușa, Poteraș a decis să-și ascundă averea. Pentru aceasta a ales clasica metodă a divorțului. În august 2010 el a depus acțiunea de divorț și într-o lună de zile era din nou holtei și, cel mai important, sărac lipit. Pe de o parte, în cazul unei condamnări din dosarul aflat deja pe rolul instanței, statul nu mai poate recupera nimic, iar pe de altă parte, nimeni nu-i mai poate reproșa că face afaceri cu statul. Oficial, n-are bani, n-are firme, ceea ce, în plus, dă bine și în campania electorală. Că divorțul  a fost de fațadă, doar pentru a-și proteja averea și afacerile, o demonstrează o întâmplare petrecută chiar în perioada imediat următoare despărțirii lui de soție.
Cum se știe, una dintre cele mai importante firme ale familiei Poteraș a fost All Plan Construction SRL, societate care a primit numeroase contracte din fonduri publice. Firma era deținută de Aurelia Poteraș (50%) și de Vasile Todosia (amic de familie și consilier PDL în CJ Prahova) atît direct (30%), cât și indirect, prin societatea Alfa Development Company SRL (20%). Această firmă a participat la construcția Pieței Crângași după ce lucrarea fusese atribuită de către primarul Poteraș firmei Zenith Business Group & Partners SRL, o societate deținută de firme controlate de oamenii de afaceri Ionel Dumitru (fratele lui Nicolae Dumitru, zis Niro) și Dorin Cocoș – soțul doamnei Udrea. După ce a primit contractul de la primăria lui Poteraș, firma Zenith, înființată special pentru această afacere, a plasat firmei soției lui Poteraș, sub forma unui ”contract de presări servicii”, o parte din ”pradă”. Aceasta a fost una dintre numeroasele afaceri ale firmei de construcții controlate de Poteraș. Spre exemplu, în aprilie 2010, Compannia Națională de Investiții, din subordinea ministerului condus de Elena Udrea, a atribuit firmei All Plan Construction SRL un contract în valoare de 4,19 milioane de lei (un milion de euro) pentru construcția unei săli de sport la UAT Clinceni – Ilfov. Uriașul conflict de interese dezvăluit atunci printr-un scandal de presă, l-a determinat pe Poteraș să renunțe la acest contract. Ca să-și poată continua totuși afacerile cu statul, avea să divorțeze în scurt timp.
Ajungem, așadar la dezvăluirea ciudățeniei care demonstrează că afacerile firme lui Poteraș cu statul aveau să continue și după divorț. Cum se știe, divorțul soților Poteraș, s-a pronunțat pe 27 septembrie 2010. Pe 7 octombrie 2010, fosta doamnă Poteraș introduce în firma All Plan Construction două noi personaje, doi avocați despre care presa a dezvăluit că au fost folosiți drept paravane și în alte afaeri. Ei se numesc Bogdan Călin Puiu și Roland Simina. Cei doi primesc 0,001% din părțile sociale ele firmei, reectiv 0,0002%. Ulterior, pe 14 octombrie, Aurelia Poteraș cedează și restul acțiunilor sale către cei doi avocați, Simina Roland primind 9,999% din capitalul social (41.935 parti sociale), iar Puiu Bogdan Călin 39,99% (167.740 parti sociale). Ei bine, a doua zi, pe 15 octombrie, firma All Plan Construction SRL semnează un contract frumos, pe bani publici, cu Primăria municipiului Mangalia. Este vorba despre un contract (nr. 183/15.10.2010) de ”reabilitare și modernizare Zona Port Turistic Mangalia”. Valoarea contractului a fost de 16.407.260 lei, adică aproximativ 4 milioane de euro. Conform informațiilor furnizate de presa locală, banii proveneau din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismui, adică de la Elena Udrea, superiorul ierarhic, pe linie de partid, dar și protectorul de ieri și de azi al lui Cristian Poteraș. Ce făcea firma lui Poteraș (din care tocmai ieșise doamna Poteraș), de acești bani? ”Potrivit declarațiilor lui Tusac preluate de presa locală constănțeană, firma câștigătoare va monta de acești bani 10 stâlpi de iluminat, 10 băncuțe, borduri și dale din granit, va pieptăna boscheții pe o suprafață de 100 de metri pătrați și va amenaja o zonă peisagistică de 1.000 mp cu fântâni arteziene” – s-a afirmat în presa locală. Așadar, dintre toate firmele de construcții din România, cea preferată a fost tocmai All Plan Construction. Firmă din care, cu o zi înainte, tocmai ieșise doamna ex-Poteraș. Afacerea arată, cât se poate de clar, că operațiunea ”divorțul” a fost una reușită. Banii ajung unde trebuie.   

Marius Marinescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.