La sfatul reginei, prințul William a rupt lista oficială cu invitații la nunta sa de anul trecut, pe care figurau sute de nume, necunoscute în majoritate lui și viitoarei soții, relatează AFP.
'Într-o zi mi s-a dat o listă cu 777 de nume, cu oameni pe care nici eu, nici Catherine nu-i cunoșteam', arată prințul William într-un documentar de la canalul ITV1, dedicat jubileului reginei Elisabeta a II-a, din care au fost difuzate marți câteva extrase.
'M-am dus' la regină 'și i-am spus: +Asta-i lista, nu cunosc pe nimeni, ce-ar trebui să fac?+. Mi-a răspuns +Arunc-o+. Scrie alta cu prietenii tăi și vom adăuga pe cine trebuie la timpul potrivit. Este nunta ta+', povestește prințul William.
În interviu, prințul spune că nu a putut dormi decât o oră și jumătate înainte de ziua nunții din cauza zgomotului pe care-l făcea mulțimea de curioși care se instalase în apropierea palatului Buckingham ca să nu piardă nicio secvență din ceremonia de a doua zi. Evocând cei 60 de ani de domniei ai reginei Elisabeta a II-a, prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, spune că va fi greu să meargă pe urmele bunicii sale, 'un model incomparabil'. 'Mi-ar plăcea să am toată experiența, toate cunoștințele ei, pe care să le pun într-o cutiuță ca să mă raportez mereu la ele', adaugă William.
Tânărul de 29 de ani arată că este mult mai apropiat de bunica lui acum decât în copilărie: 'Un băiețel este intimidat când se află lângă regină și nu știe cu adevărat ce să-i spună', încheie prințul William.
Geo Ioanid