Home Politic Mircea Diaconu în vizorul Parchetului din Paris pentru abuz în serviciu

Mircea Diaconu în vizorul Parchetului din Paris pentru abuz în serviciu

DISTRIBUIŢI

De data asta Mircea Diaconu a făcut-o lată. Rolul pe care-l joacă acesta la televizor de victimă a sistemului nu o să-l ajute în fața justiției franceze. Diaconu în calitatea sa de europarlamentar este suspectat, alături de alți europarlamentari din sud-estul Europei de abuz de încredere (echivalentul francez al abuzului în serviciu) deoarece acesta are angajați 13 asistenți mai mult decât dublul mediei europene. Parchetul din Paris a deschis pe 24 martie o anchetă preliminară referitoare la asistenţii europarlamentari ai Frontului Naţional (formaţiunea condusă de Marine le Pen), „ca urmare a denunţării de către Martin Schulz, preşedintele PE, a unor fapte susceptibile de abuz de încredere ”, după cum a comunicat Parchetul jurnaliştilor de la Euractiv Franţa.

Justiţia franceză a fost desemnată drept competentă în această speţă, din cauza faptului că sediul Parlamentului European este la Strasbourg. Dacă ancheta preliminară va confirma suspiciunile lui Schulz, se va deschide o anchetă penală.

Asta pentru că Frontul Naţional nu este singura formaţiune care profită la maximum de lejeritatea cu care pot fi cheltuite sumele forfetare primite de europarlamentari.

Curtea de Conturi europeană a sesizat numărul mare de asistenți.
Fiecare dintre europarlamentari dispune de o sumă totală de 21.349 de euro pentru a-şi remunera asistenţii. Aceştia din urmă sunt grupaţi în două categorii. Prima este cea a asistenţilor „acreditaţi”, care-şi desfăşoară activitatea direct la sediile din Bruxelles şi Strasbourg şi a căror recrutare face obiectul unui control al Parlamentului European. Ei trebuie plătiţi în funcţie de o grilă care ţine cont de competenţele lor.

Ceilalți, asistenţii „locali” se duc la serviciu în ţările de origine ale eurodeputaţilor la care sunt arondaţi. Recrutarea lor este în afara oricărui control, fapt care-i pune pe gânduri pe reprezentanţii Departamentului Financiar al Parlamentului European. În medie, eurodeputaţii au câte doi asistenţi acreditaţi şi câte şase la nivel local.

În total, la nivel european, peste 80 de eurodeputaţi şi-au angajat fiecare peste 10 asistenţi locali în 2013. Unul dintre ei a bătut orice record, angajând 43!

Această situaţie frapantă este prezentă, cu precădere, în statele membre din estul UE, fapt care-i irită pe unii europarlamentari din vestul continentului, cum ar fi francezul Gilles Pargneaux, raportor pe acest subiect.

„Vreau să pun capăt practicilor dubioase ale unor deputaţi identificaţi de Direcţia Generală a Finanţelor”, a precizat eurodeputatul. Dezbaterea în cadrul comisiei de specialitate a avut loc după sesizarea OLAF referitoare la asistenţii Frontului Naţional, iar deputatul a fost susţinut de colegii săi din principalele grupuri politice în această iniţiativă de întărire a controalelor.

În total, în 2013 la Parlamentul European erau 1.785 de asistenţi parlamentari acreditaţi şi nu mai puţin de 4.860 de asistenţi locali, o cifră „umflată” de perioada electorală.

Numărul lor s-a redus drastic după alegerile europarlamentare din mai 2015 – acum mai sunt doar 1.716 „acreditaţi” şi 2.246 „locali”.

Eurodeputaţii polonezi numără nu mai puţin de 432 de asistenți locali. Cea mai mare parte dintre aleşii Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni provenind din Polonia se „laudă” cu un număr impresionant de asistenţi – aproape toţi au 15, iar unul dintre ei chiar 18.

Aceste practici sunt la ordinea zilei şi în România, şi în Bulgaria, remarcă jurnaliştii francezi, care dau exemplul eurodeputatului Mircea Diaconu, cu 13 asistenţi locali.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.