Home Actualitate Conducerea de la Turceni, in ancheta la DNA

Conducerea de la Turceni, in ancheta la DNA

DISTRIBUIŢI

Dupa ce au supervizat jaful ca-n codru la complexele energetice pe care le conduceau, secretarul de stat din Ministerul Economiei si Comertului, Ionel Mantog si ceilalti membri ai consiliilor de administratie de la Turceni si Rovinari au ramas fara slujba. Demiterea celor doua consilii de administratie s-a facut in urma unui raport al Corpului de Control al ministrului Codrut Seres, dar lucrurile nu se vor opri aici, pentru ca urmeaza ca actiunile lui Mantog & Co., care au produs pagube uriase, de sute de miliarde de lei, sa fie anchetate de procurori.

La CE Turceni, 15 oameni din conducere, in frunte cu directorul general, dau cu subsemnatul la DNA, pentru o -mica gaura- in bugetul complexului de numai sapte miliarde de lei. Dupa declaratiile Biroului de Informare si Relatii Publice din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, -cercetarile urmeaza a fi extinse cu privire la alte contracte comerciale incheiate in frauda patrimoniului SC CET SA, cu incalcarea legii-. Cu siguranta, celor 15 anchetati li se vor alatura si membrii Consiliului de Administratie, care au supervizat si aprobat toate actele conducerii, prin care statul roman a fost pagubit cu sute de miliarde.

In cazul Complexului energetic Turceni, procurorii anticoruptie din cadrul Biroului Teritorial Targu Jiu au inceput deja (din 17.05.2006) urmarirea penala pentru infractiunea de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave impotriva a 15 persoane din conducerea complexului, incepand cu Nicolae Simionescu, directorul complexului.

Ceilalti 14 sunt Dan Gavrilescu, director comercial, Vasile Boca, consilier juridic, Gabriel Bigu, director economic, Gheorghe Vaduva, director energetic, Corina Chitu, inginer la Directia comerciala, Marian Motocu, director tehnic, Ionel Leu, director termocentrala, Dumitru Cristea, director adjunct din cadrul Directiei Comerciale, Paul Preda, sef Birou plan devize, Emil Radoi, contabil sef la Centrul de Cost, Octavian Florin Pasarelu, jurist, Ovidiu Balacescu, sef Serviciu achizitii servicii, Vladut Virgil Paliu, inginer-sef Exploatari combustibili, si Mihaela Mitroi, sef Birou disciplina contractuala.

Biroul de informare si relatii publice din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie ne-a informat ca procurorii anticoruptie din Targu Jiu au stabilit ca, in perioada 2005-2006, invinuitii au atribuit in mod direct (fara licitatie) si cu incalcarea prevederilor privind achizitiile publice contracte comerciale de servicii de transport auto pentru carbune mai multor firme, prejudicind patrimoniul SC CET SA cu aproximativ 7 miliarde lei (200.000 euro). In schimb, conducerea SC CET SA a refuzat oferta mai avantajoasa a societatii CFR Marfa SA si a anulat ilegal o alta licitatie al carei castigator a oferit un pret avantajos.

Asa cum am scris deja in materialele din ultimele doua saptamani, despre -faptele de vitejie- ale lui Ionel Mantog si ale acolitilor sai, la Turceni si Rovinari, ca si la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO), exista o armonie extraordinara intre conducerile societatilor si liderii de sindicat, condusi de bunul prieten al lui Mantog, Marin Condescu. Si nu ne referim la relatiile de munca, ci la afaceri. Firmele de transport auto, cu care sefii de la CE Turceni a incheiat contractele pentru care sunt acum in ancheta la DNA, au si ele, in majoritate, sindicalisti fruntasi printre cei care le conduc.

Groapa cu serpi

Ancheta de la Turceni este un inceput bun. Biroul Teritorial Targu Jiu al DNA va avea insa nevoie, curand, de o suplimentare de personal, daca va ataca chiar si numai ilegalitatile semnalate de cotidianul nostru. Manevre de genul celei cu transportul carbunelui s-au facut la ordinea zilei. La exploatarea miniera din cadrul CE Turceni, de exemplu, s-a incheiat un contract de prestari servicii cu MINPREST SERV, prin negociere cu o singura sursa. Firma cu pricina este controlata de sindicalistul Marin Condescu (cercetat penal, alaturi de prietenul sau, Ionel Mantog, in alt dosar) si de alti lideri sindicali. Corpului de Control al ministrului, care a analizat acest contract, a concluzionat ca atriburea contractului nu respecta prevederile OUG 60/2001 din cauza ca s-a folosit procedura incredintarii directe; au fost renegociate tarifele fara sa se faca vreo dovada ca au aparut circumstante care sa justifice aceasta; marirea tarifelor s-a facut retroactiv; justificarea la plata a prestatiilor MINPREST SERV nu se facea pe situatii de lucrari, intocmite in baza normativelor legale, ci cu simple pontaje pentru angajatii MINPREST etc.

Tot la Turceni a izbucnit si scandalul cu firmele-capusa care intermediau transferul energiei electrice produse aici catre alte entitati de stat, castigand circa 50 de miliarde de lei pe luna din acest proces… si asa mai departe. Daca vor fi analizate si activitatile de la Rovinari sau de la celelalte entitati de stat din Gorj, in care a fost implicat Ionel Mantog, va fi nevoie de o armata de procurori si experti pentru a descalci tranzactiile cu terenuri, case, masini, energie, prin care statul a fost fraudat cu sute de miliarde pe an.

Material pentru anchete exista, deci. Mai mult, exista si vointa, pentru ca ministrul Seres a cerut, direct, sprijin de la ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga. Prin ordinul 325/08.05.2006, complexele energetice Rovinari, Craiova si Turceni nu mai sunt in subordinea lui Mantog, ci in cea a ministrului Seres. De asemenea, vor fi reanalizate toate contractele si se va trece la modificarea sau chiar rezilierea celor defavorabile.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.