Procurorii DNA au făcut ieri percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de unde ridică documente, după ce ISC a trimis-o instanței, în dosarul „Trofeul Calității” în care a fost condamnat fostul premier Adrian Năstase, o notificare în care arăta că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. Purtătorul de cuvânt al ISC, Paul Racoviță, a declarat că trei procurori de la DNA au venit la sediul instituției și au solicitat mai multe documente. Racoviță a precizat că ridicarea documentelor are loc după ce ISC a trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calității”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. ISC a depus, ieri, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de șeful instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. ISC a mai cerut instanței să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.În documentul depus la instanță se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calității în Construcții” și că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule din punct de vedere juridic. I
ISC a fost parte civilă în dosar încă din 2008?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În motivarea instanței de fond prin care Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare la capitolul “latura civilă a cauzei” judecătorii au reținut că în cadrul cercetării penale Inspectoratul de Stat în Construcții s-a constituit în parte civila prin adresa nr. 8795 din 26.09.2008. Instanta a mai spus în motivare că ISC nu a menționat o sumă pentru care se constituie în parte civilă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În motivarea instanței de fond se reține că Inspectoratul de Stat în Construcții a manifestat voința de a exercita acțiunea civilă în procesul penal. Suma reținută de instanță pentru ISC ca și prejudiciu a fost de 64.813.844.913 lei vechi (aproximativ 1,5 milioane euro).
Noul termen în dosarul lui Năstase, pe 30 mai
La termenul de ieri al procesului, Completul de cinci judecători al instanței supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaților în faza recursului trebuie făcută în prezența tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici și a Irinei Jianu. În acest context, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.
Bogdan Cristescu