Sub titlul corect si cuviincios “Conferinte freiburgheze si alte scrieri”, pe care-l poarta pana acum cinci volume, dar vor mai veni, eruditul si originalul si imprevizibilul carturar Mihai Neagu Basarab (MNB), da seama despre o realitate mult prea putin – pana la aproape deloc – cunoscuta romanilor din tara: Romania exilului. Asadar, nu parti din Romania care nu mai sunt acum ale ei, nu comunitatile romanesti dinafara granitelor, nu tot ce se poate numi diaspora, nu emigranti economici, ci doar acei romani care au fost nevoiti sa-si paraseasca patria natala nu pentru a trai mai bine, ci pentru a trai, pur si simplu, ceea ce n-ar fi putut daca ar fi ramas in tara lor, din cauza crezului si a convingerilor lor. O lume spontan si haotic infiripata, dar ,in timp, consacrata, o lume tulburatoare, zbuciumata, tragica, aventuroasa, pestrita,tainica, derutanta, imprevizibila, dar mai ales pe cale de disparitie, agonica.
Romanimea exilului s-a constituit, in timp, “intre fuga la Berlin a legionarilor care organizasera un atentat impotriva lui Carol al II-lea in 1939 si fuga la Budapesta a fostului ministru de interne al lui Gheorghiu-Dej Alexandru Draghici, petrecuta in 1990”, cum o fixeaza autorul. O entitate(?) mai diversa si mai deconcertanta ca aceasta e greu de inchipuit. Ne-o putem inchipui, ii putem deduce framantarile si chinurile, spaimele si cautarile, dar si izbanzile, care merg uneori pana la genialitate si sublim. Dar prin cartile lui MNB o putem cunoaste si intelege. Panorama ravasitoare a acestei lumi isi afla in aceste carti cea mai pasionanta, dar si cea mai lipsita de umori imagine. Ceea ce nu e lucru usor, caci e o lume mistuita de interese politice si de patimi omenesti, hartuita, subminata, dezbinata, amenintata si manipulata din toate partile.O lume careia ii este oricum sortit sa se stinga curand si care nu a fost si nu este, nu ar fi putut fi, nici mai buna, nici mai rea decat cea a romanilor dinlauntrul hotarelor tarii, caci romanii sunt, pana la urma, aceiasi peste tot, cum observa undeva scriitorul, eminent cronicar al acestei lumi. Numai un asemenea “grefier al secolului” ca MNB, care nu a fost nici legionar sau burghezo-mosier, nici comunist sau altceva politic, nici transfug, dezertor sau defector, adica un om, un medic psihiatru, care traieste si munceste la fel de firesc si in Romania, si la Freiburg, in Germania, unde este acum directorul Institutului-Bibliotecii Romane, putea sa cunoasca si sa descrie aceasta realitate fara a plati tribut patimei, dezinformarii, interesului.
In aceste “scrieri” – cum cu vicleana modestie le numeste autorul lor – se insista “asupra realizarilor culturale ale exilului, realizari care au fost considerabil mai importante decat cele ale localnicilor dinlauntrul tarii”, dupa cum insusi sustine. Ca este chiar asa, judece fiecare. Dar fara cultura si artele exilului, spiritualitatea romaneasca nu ar mai fi aceeasi. Scriitorul rememoreaza undeva, de buna seama nu atotcuprinzator, pleiada glorioasa a marilor creatori romani din exil, lista pe care o reproducem pentru a ne gandi ce putin stim despre marii nostri semeni: “Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Horia Stamatu, Aron Cotrus, George Racoveanu, Mircea Popescu, Monica Lovinescu, Mihai Cismarescu, Nicolae Stroescu Stanisoara, Stefan Baciu, Mihai Niculescu, Pamfil Seicaru, Vintila Horia, Constantin Amariutei, Crisan Museteanu, Paul Miron, Ionel Jianu,. Alexandru si George Cioranescu, D.C.Amzar, Dimitrie Gazdaru, Eugen Coseriu, Bazil Munteanu, George Uscatescu, Alexandru Vona, Lucia Popovici, Horia Roman, Nicu Caranica, Nicolae Novac, Mihnea Romalo, Constantin Papanace, Octavian Barlea, Grigore Nandris, Duiliu Sfintescu, Petre Sergescu, Alexandru Busuioceanu, Constantin Sassu, N.I.Herescu, Dorina Ienciu, Petru Iroaie, Virgil Ierunca, Stefan Teodorescu, Ion Popinceanu, Vasile Posteuca, Radu Florescu, Eugen Giurgiu, Constantin Sporea, Dinu Adamesteanu, Nicolae Adamesteanu si inca multi, multi altii, de valoare cu totul deosebita”. Datoria generatiilor de astazi si de maine este de a face din aceasta lista de nume glorioase biblioteci de carti absolut trebuincioase romanilor.
Iar “conferintele” si “scrierile” lui Mihai Neagu Basarab, care sunt creatile celui mai scaparator de inteligenta eseist al clipei, se va mai vorbi si scrie. Acest autor scrie si vorbeste, si el, despre orice, intotdeauna in felul lui. Oricum, este cel mai important scriitor nonfiction de azi al nostru. Iar literatura nonfiction, ne place sau nu, e acum mult mai citita si mai vanduta oriunde in lume decat beletristica. Faceti doar ochii roata prin librarii.
