Președintele Milos Zeman „a închis ușa” Castelului din Praga pentru ambasadorul Statelor Unite, în urma unor comentarii percepute ca fiind critice asupra deciziei cehe de a participa la comemorarea celui de-Al Doilea Război Mondial la Moscova, potrivit duminică mass-media locale, relatează agenția Reuters.
Liderii Uniunii Europene boicotează ceremonia din luna mai din cauza rolului Rusiei în conflictul din Ucraina, dar Zeman — care a deviat frecvent de la poziția UE — a anunțat că va
participa.
„Nu-mi pot imagina că ambasadorul ceh la Washington îi dă sfaturi președintelui american unde să călătorească”, a declarat Zeman citat de portalul de știri Parlamentni Listy. „Nu voi permite niciunui ambasador să aibă un cuvânt de spus asupra vizitelor mele în străinătate”, a subliniat el.
„Ambasadorul (Andrew) Schapiro are ușa de la castel închisă”, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt prezidențial a declarat presei locale că Schapiro ar putea încă participa la evenimente sociale la Castelul din Praga (Prazsky Hrad n.r.), reședința oficială a președintelui ceh.
Schapiro a declarat la televiziunea cehă, la începutul săptămânii trecute, că ar fi „penibil” ca Zeman să ia parte la ceremonie ca singurul om de stat dintr-o țară a UE.
Zeman, un fost prim-ministru, a deviat frecvent de la poziția comună a UE asupra Ucrainei și a criticat sancțiunile împotriva Moscovei. Cu toate acestea, guvernul, care este responsabil de politica externă, a sprijinit deplin poziția UE, amintește Reuters.
Președinția cehă are în mare măsură un rol ceremonial, dar Zeman — care a fost primul președinte ales prin vot direct când a preluat funcția în 2013 — își spune părerea pe șleau atât în legătură cu politica internă, cât și cea externă.