Proaspatul sef al Politiei Judetene se pare ca a calcat cu stangul in noua functie. Pe 29 decembrie 2001, la 24 de ore dupa ce-a fost numit inspector-sef, colonelului Tache Bocaniala i-a cazut pe cap o ditamai beleaua: un jaf de 300 milioane, la un magazin cu telefoane mobile amplasat peste drum de sediul IPJ. Saptamana trecuta, Bocaniala a oftat inca o data din rarunchi: niste baieti cu ochii albastri, veniti de la MI, l-au cercetat pe capitanul Vlad, seful Serviciului Rutier, dupa care i-au smuls fotoliul de sub fund. Cand furtuna parea ca s-a domolit, seful Inspectoratului a primit un -cadou- de zile mari de la baietii din lumea interlopa: o cafteala de proportii uriase, in cel mai select restaurant din Galati. Ultima si cea mai boacana chestie care este pusa-n carca lui Bocaniala pare sa fie mult mai grea decat toate celelalte trei la un loc: mai-marele politistilor galateni este acuzat, de catre un membru al Baroului de Avocati, ca tine in arest o persoana careia i-a expirat mandatul de arestare de cateva zile.
Rusnac vanat si uitat la fezandat in arestul lui Bocaniala
Constantin Rusnac, pe numele caruia a fost emis un mandat de arestare in lipsa, in luna ianuarie 2001, a fost adus in tara la sfarsitul lunii noiembrie a anului trecut, de specialistii Biroului Federal de Investigatii (FBI), care l-au retinut pe teritoriul Statelor Unite cu largul concurs al Politiei Internationale.
-El a fost introdus in arestul IJP la 20 noiembrie. Aceasta masura de arestare preventiva a fost prelungita de catre Curtea de Apel Galati, la 18 decembrie 2001, prin decizia 966. Cu acea ocazie, Curtea de Apel a dispus restituirea cauzei la Parchet, dar a mentinut starea de arest preventiv, fara sa precizeze pana cand. In aceste conditii, conform deciziilor Curtii Constitutionale si a practicii judiciare, arestarea preventiva nu poate dura decat 30 de zile, putand fi prelungita de catre instanta de judecata, tot pentru o perioada de 30 de zile-, spune aparatorul lui Rusnac, avocatul Gigel Potrivitu.
Avocatul sustine ca hotararea Curtii de Apel nu poate sa isi produca efectele o perioada mai indelungata de 30 de zile. -Ea a expirat la data de 16 ianuarie 2002 (joia trecuta – n.r.) si, de atunci, inculpatul este tinut in arest in mod abuziv si nelegal-, sustine avocatul Potrivitu.
Acesta afirma insa ca nici Parchetul si nici instanta galateana nu mai pot lua nici o decizie in acest dosar, intrucat cazul a luat deja drumul Curtii Supreme de Justitie, unde se vor judeca recursurile a doi dintre inculpatii din dosarul Sidex.
Scos si reintrodus in arest in aceeasi zi
-Cu cateva zile inainte de data expirarii mandatului, 16 ianuarie 2002, am atras atentia Politiei in legatura cu acest lucru. Apoi, dupa cateva calcule am convenit ca data limita sa fie joi, 17 ianuarie. In acea zi, in jurul orelor 23-23.30, Rusnac a fost scos din arest, pregatit sa fie pus in libertate, iar apoi, fara nici o explicatie, a fost reintrodus in arest. Am dorit sa vorbesc cu seful arestului, cu loctiitorul sefului de la Cercetari Penale, dar mi s-a comunicat ca inspectorul-sef este cel care hotaraste-, spune avocatul lui Rusnac.
-In acest moment, singura persoana care se face vinovata de acest abuz este inspectorul-sef, domnul colonel Bocaniala, care a dispus tinerea in continuare a lui Rusnac in arestul IJP, fara sa mai existe vreo hotarare de prelungire a mandatului de arestare preventiva-, adauga acesta.
Cercul vicios Parchet-instanta-Politie
Iata care este pozitia oficiala a Politiei: -La cererea dumneavoastra nr. 2728/14.01.2002, prin care solicitati constatarea incetarii starii de arest preventiv a lui Rusnac Constantin, in dosarul penal 1489/2001, va informam ca, potrivit prevederilor Codului de Procedura Penala si ale Legii 26/1994 privind organizarea si functionarea Politiei, acest organ are atributii specifice in efectuarea de activitati de cerectare penala, luarea si constatarea incetarii de arest preventiv sunt de competenta exclusiva a Parchetului sau instantei de judecata. Drept urmare, va rugam sa va adresati instantei de judecata sau Parchetului-, se spune in adresa semnata de inspectorul-sef Bocaniala.
Din moment ce atat Parchetul Galati, cat si instanta si-au luat deja mainile de pe acest dosar si nu mai pot lua nici o decizie, se pune intrebarea cine este in masura sa rezolve aceasta situatie.
Lumea interlopa pune calus Politiei din Neamt
O scena desprinsa parca din filmele cu mafioti, pe care mai-marii Politiei Neamt doresc sa o faca uitata, s-a petrecut vineri dupa-amiaza, 18 ianuarie, in fata Tribunalului, cand doi politisti din cadrul Politiei Municipiului, care il insoteau pe Bobi Carabulea la Judecatorie, au fost -atacati-, se pare, de prietenii acestuia. Interventia prietenilor lui Bobi Carabulea l-a facut scapat pe acesta din mainile politistilor. In urma celor intamplate, conducerea IJP Neamt a hotarat sa-l dea in urmarire generala pe Bobi Carabulea.
Versiunea oficiala, care a aparut si in Buletinul de presa redactat de colonelul Cristian Timofte, purtatorul de cuvant al Politiei Neamt, este aceea ca Bobi Carabulea, in varsta de 29 de ani, din Piatra Neamt a fost dat in urmarire generala, intrucat se sustrage urmaririi penale, fiind cercetat pentru comiterea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice.