Prefectul județului Constanța, Ion Constantin, a emis luni ordinul de suspendare a mandatului pentru primarul Radu Mazăre.
Potrivit unui comunicat transmis de Cancelaria Prefectului, ordinul de suspendare din funcția de primar pentru Radu Mazăre a fost redactat și emis în baza adresei transmise de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost comunicată dispoziția de arestarea preventivă a acestuia. „În conformitate cu prevederile din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001 și în temeiul prevederilor din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și Instituția Prefectului, am emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului primarului municipiului Constanța. Prezentul ordin poate fi atacat în instanța de contencios administrativ”, a anunțat prefectul Ion Constantin.
Ordinul de suspendare din funcție este valabil până la încetarea măsurii arestării preventive.