Home Actualitate Becali, Babiuc și Cioflină, achitați în dosarul schimbului de terenuri

Becali, Babiuc și Cioflină, achitați în dosarul schimbului de terenuri

DISTRIBUIŢI

Gigi Becali, Victor Babiuc, fiica acestuia, Ioana, și Dumitru Cioflină au fost achitați ieri la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul schimbului de terenuri dintre finanțatorul Stelei și Ministerul Apărării Naționale. Gigi Becali a fost achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fiica lui, Ioana, pentru luare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină, fost șef al Statului Major General, pentru abuz în serviciu. Magistrații instanței supreme au decis achitarea celor patru pe motiv că lipsește unul dintre elementele infracțiunii. Totodată, judecătorii au dispus ridicarea sechestrelor puse în 2010 asupra unui teren de 700 de metri pătrați al Ioanei Babiuc, asupra imobilelor din București ale lui Cioflină și Victor Babiuc, precum și cele ale lui Gigi Becali din Voluntari.
Procurorii anticorupție au anunțat că vor face recurs la decizia instanței. În rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată, procurorii spun că Cioflină și Babiuc, uzând de prerogativele funcțiilor de conducere pe care le dețineau în MApN, au aprobat schimburile de terenuri cu încălcarea legislației. Astfel, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.