Reprezentantii Ministerului Industriei si Resurselor (MIR) s-au intalnit saptamana trecuta cu o serie de companii interesate sa investeasca in sectorul energetic romanesc. In urma acestor intalniri, MIR a informat ca Deutsche Bank este interesata sa participe, impreuna cu investitori strategici, la proiecte din domeniul industriei si la programe de investitii de capital in sectorul energetic si petrolier. Tot saptamana trecuta Compania Soluziona, membra a grupului spaniol Union Fenosa, a semnat un memorandum de intelegere cu societatea Hidroelectrica, pentru reabilitarea unei hidrocentrale si finalizarea unui proiect privind o hidrocentrala aflata in stadiu de executie. Cele doua proiecte, preciza comunicatul MIR, vor fi alese de pe lista de 21 de obiective hidro propuse pentru privatizare anul trecut.
Anul 2002 ar trebui sa marcheze, conform declaratiilor oficialilor MIR, debutul procesului de privatizare din sectorul energetic. Este vorba atat de sectorul de distributie a energiei electrice – in cazul caruia privatizarea este programata sa inceapa cu doua dintre cele mai profitabile zone, Banat si Dobrogea -, cat si de cel al productiei, unde sunt vizate in principal 21 de obiective hidroenergetice si o serie de centrale de termoficare externalizate din structura Termoelectrica.
O piata fara garantii
Din pacate, de la intentiile declarative ale potentialilor investitori si pana la implicarea efectiva in privatizarea unor obiective energetice este drum lung, cu atat mai mult cu cat Guvernul roman trebuie sa clarifice o serie de aspecte legate de investitiile in acest domeniu. Nu trebuie sa uitam, de exemplu, ca cele 21 de obiective hidroenergetice nu reprezinta o noutate, finalizarea acestora fiind stopata din lipsa surselor financiare dupa 1990. Or, de atunci si pana in prezent, a trecut suficient timp pentru ca eventualii investitori sa-si poata manifesta optiunea. Numai ca acest lucru nu s-a intamplat decat declarativ, pentru ca piata romaneasca nu ofera garantiile pe care astfel de investitii le impun. Pana in prezent, singurele surse financiare atrase de sectorul energetic romanesc au fost numai cele garantate de stat. De asemenea, colaborarile cu partenerii strainii, in sectorul energetic, s-au concretizat in cea mai mare parte in achizitionarea de echipamente sau tehnologii de ultima ora de la acestia, sau in derularea diverselor proiecte de modernizare si reabilitare, toate acestea fiind platite in final de societatile energetice romanesti (chiar daca in unele cazuri finantarea a fost asigurata de compania ce executa lucrarile, aceasta si-a recuperat ulterior banii). Cert este ca la ora actuala, pe piata romaneasca, nu exista nici un producator privat de energie sau vreo societate mixta. Singurii producatori independenti de energie de pe piata romaneasca, precum CET Govora sau termocentrala Drobeta, sunt aflati tot in proprietatea statului.
Reticenta investitorilor straini fata de sectorul energetic romanesc este explicata de specialistii in domeniu prin inexistenta unui mediu favorabil. In primul rand, orice companie straina interesata in privatizarea unor obiective energetice are nevoie de garantii comerciale solide, avand in vedere ca sumele pe care trebuie sa le imobilizeze sunt de sute de milioane de dolari. Astfel, explica expertii in domeniu, in cazul producerii de energie, garantia comerciala solicitata de investitor este incheierea unui contract de cumpararea a energiei pe termen lung, numit Power Process Agreement (PPA). Un astfel de contract se va incheia pe o perioada de minimum cinci ani pana la 20 de ani si prevede cumpararea unei anumite cantitati de energie, pe o perioada de timp si la un anumit pret, in asa fel incit investitorul sa-si poata recupera banii. In baza unui astfel de contract, banca judeca bonitatea financiara a investitorului care solicita creditul. In unele cazuri, bancile solicita si un al doilea garant, respectiv statul. -In general calculele pe care si le fac investitorii straini sunt de a returna in maximum opt ani imprumutul, iar dupa plata tuturor taxelor si impozitelor sa ramana cu un profit net de 20%-, ne-a declarat unul dintre expertii internationali in domeniu, care a cerut protectia anonimatului. O alta piedica in calea investitorilor este cea legata de cadrul legal incomplet din acest domeniu. Romania nu are inca o lege a energiei care sa defineasca toate conceptele unei piete ce se liberalizeaza (elemente de promovare a eficientei, conceptul de surse regenerabile, de cogenerare sau de pret marginal de sistem). Desi Proiectul Legii energiei a fost elaborat anul trecut, se afla inca in comisiile Parlamentului. Existenta unei Autoritati de Reglementare in domeniu independente este un alt factor de credibilitate in fata investitorilor straini.
O alta competitie
Piata de energie din Romania se afla in plin proces de liberalizare, dar fara aparitia unor producatori privati nu se poate vorbi de o piata concurentiala. In primul rand, nu se poate vorbi de competitie intre societatile cu structuri de productii diferite precum Termoelectrica, Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Costurile de producere ale fiecareia dintre aceste societati le plaseaza din start pe niveluri diferite. Termoelectrica vinde energia cu 33 USD/MWh, Nuclearelectrica cu 26 USD/MWh, iar Hidroelectrica cu 6 USD/MWh. O anomalie majora a pietei de energie, la momentul actual, este ca pretul mediu reglementat (pentru consumatorii captivi ce acopera 75% din consumul national) este cu mult mai mic decat pretul energiei pe piata concurentiala. Mai mult, o data cu marirea procentului de deschidere a pietei energiei pana la 25%, se estimeaza o crestere a pretului energiei pentru consumatorii captivi, avand in vedere ca Hidroelectrica va putea vinde o cantitate mai mare din ceea ce produce pe piata concurentiala. Or, cu cat contributia Hidroelectrica este mai mare in cosul realizat pentru piata reglementata, cu atat pretul energiei poate fi mentinut mai scazut pentru consumatorii capivi. In acelasi timp, consumatorii eligibili nu au posibilitatea de a-si alege furnizorul. Cei mai buni platnici dintre consumatorii eligibili cumpara de la Hidrolectrica, care vinde la cel mai mic pret, iar restul nu mai au decat varianta contractarii energiei de la Electrica, pentru ca Termoelctrica are cel mai mare pret. In mod cert, fara aparitia producatorilor independenti de energie, nu se poate vorbi de competitie reala pe piata energiei.
