Home În Lume Super Consiliul European – idee radicala, expediata de la Londra

Super Consiliul European – idee radicala, expediata de la Londra

DISTRIBUIŢI

Marea Britanie intentioneaza sa propuna intarirea autoritatii Uniunii Europene, prin crearea unui organism similar Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite, anunta cotidianul -Financial Times-, citand surse guvernamentale de la Londra. In acest fel, Mare Britanie, Franta si Germania ar urma sa reprezinte nucleul dur al UE, iar dominatia lor asupra celorlalte state membre ar fi formal recunoscuta. Autoritatile londoneze isi argumenteaza ideea invocand procedurile greoaie de luare a deciziilor in cadrul Uniunii Europene. In perspectiva extinderii, cand 10 state ar putea adera la Uniune pana in anul 2004, aceste proceduri ar putea fi nefunctionale si ar putea paraliza intreaga Europa, sustine Marea Britanie. Planul londonez implica si constituirea functiei de secretar general, persoana desemnata urmand sa prezideze intalnirile celor trei mari. Marea Britanie analizeaza si posibilitatea de a propune ca acest Super Consiliu sa poata lua decizii la nivel executiv in afara reuniunilor actualului Consiliu European. De asemenea, acest organism nou-creat ar urma sa aiba ultimul cuvant si in ceea ce priveste reuniunile Consiliului de Ministri, in domenii precum justitie, afaceri interne, probleme sociale, agricultura, economie si finante.

Planul britanic se afla deocamdata intr-o faza incipienta, iar autoritatile de la Londra analizeaza inca daca ele vor fi propuse in cadrul Conventiei Europene, organismul infiintat prin decizia unanima a sefilor de stat si de Guvern reuniti la Laeken, la sfarsitul anului trecut. Conventia Europeana este cea care va trece in revista si va analiza toate propunerile legate de reforma institutionala a Uniunii. Deciziile definitive vor fi luate la urmatoarea conferinta interguvernamentala, programata pentru 2004.

Planul radical la care se gandeste Marea Britanie nu va trece, cu siguranta, neobservat. Mai mult, va suscita polemici, iar Londra va trebui sa infrunte criticile venite din partea altor state membre ale Uniunii Europene, precum Italia, Spania sau Belgia. Chiar daca acest Super Consiliu European ar urma exemplul Consiliului de Securitate si ar include si alte state, prin rotatie, este foarte putin probabil ca indrazneala ideii sa nu se loveasca de reticenta sau opozitia inversunata a celorlalti membri ai UE. Sensibilitatea acestei chestiuni a fost pusa in evidenta nu cu mult timp in urma, cand premierul britanic Tony Blair a invitat liderii francez si german la o cina privata, pentru a discuta subiectul Afganistan. In urma protestelor care au venit din numeroase capitale europene, lista invitatilor a trebuit insa extinsa cu Italia, Belgia, Olanda, precum si cu seful diplomatiei europene, Javier Solana. Premierul italian, Silvio Berlusconi, este unul dintre cei mai vehementi oponenti ai dominantei franco-germane pe continent. Cu siguranta, planul britanic nu va ramane fara ecou la Roma.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.