Home Sport -Iron Mike- a luat-o razna din nou!

-Iron Mike- a luat-o razna din nou!

DISTRIBUIŢI

Mult prea nabadaiosul pugilist american Mike Tyson, poreclit -Iron Mike-, a mai facut una -lata-. El a provocat un serios conflict, sarind la bataie si amenintandu-l cu pumnul pe boxerul britanic Lennox Lewis, in timpul anuntului oficial al datei cand cei doi vor disputa un meci la Las Vegas. Tyson a aparut zambind in sala new-yorkeza in care a avut loc intalnirea celor doi, insa, la aparitia rivalului sau, Mike s-a indreptat brusc spre acesta, fiind oprit in extremis de un membru al grupului ce il insotea pe Lewis. In acel moment, Mike a inceput sa-l ameninte cu pumnul pe detinatorul titlului mondial la categoria grea, versiunile WBC si IBF. Lewis a raspuns imediat amenintarilor, ceea ce, normal, a dus la un conflict care, cu mare greutate, a putut fi aplanat de cei care ii insoteau pe pugilisti, ajutati de agentii de securitate din jur. Dupa aplanarea conflictului, Tyson a continuat sa-i adreseze cuvinte obscene lui Lennox Lewis.

Asadar, Mike Tyson si Lennos Lewis se vor intalni pe data de 6 aprilie, intr-un meci la Las Vegas, ambii pugilisti urmand a primi cate 17,5 milioane de dolari, plus o cota din veniturile obtinute in urma transmiterii televizate a confruntarii. Cam acesta era continutul anuntului care trebuia sa fie facut marti, la New York. Imediat dupa scandal, Tyson a negat acuzatia ca ar fi provocat intentionat altercatia descrisa mai sus.

-Atunci cand m-am apropiat de Lewis, vroiam doar sa pozez fata in fata cu el, pentru ca mi s-a spus ca reprezentantii nostri si-au dat acordul pentru realizarea unei astfel de fotografii. Reactia garzii de corp a lui Lennox, care m-a impins, m-a iritat. Venisem ca sa promovez meciul de pe 6 aprilie, nu ca sa fiu intimidat. Nu ma las intimidat de nimeni, oricine ar fi, iar Lennox va plati pentru asta in aprilie-, a explicat Tyson, intr-un comunicat difuzat pe site-ul -maxboxing.com-.

Altercatia dintre cei doi sportivi, insultele lansate de Tyson, precum si zvonurile potrivit carora acesta l-ar fi muscat pe Lewis in cursul incidentului ar putea conta in decizia Comisiei de sport din Nevada, privind acordarea unei licente lui Tyson. Comisia se va reuni pe data de 29 ianuarie, pentru a hotari daca il autorizeaza pe Tyson sa boxeze in partida cu Lewis!

Pugilistului american i-a fost retrasa licenta, in anul 1997, de catre Comisia din Nevada, din cauza faptului ca l-a muscat de ureche, in timpul unui meci, pe compatriotul sau Evander Holyfield. Partida cu Holyfield a fost ultima pe care Tyson a disputat-o in Las Vegas pana la aceasta ora.

Lovit in timpul altercatiei Tyson – Lewis

Presedintele WBC a intrat in coma!

Presedintele WBC, mexicanul Jose Sulaiman, a intrat temporar in stare de coma in urma altercatiei produse intre pugilistul american Mike Tyson si britanicul Lennox Lewis, marti, la New York, in timpul conferintei de presa organizate la Hudson Theater.

Sulaiman, care se afla in spatele unei cortine, langa podiumul de unde s-a facut anuntul, a primit, in timpul altercatiei, mai multe lovituri in spate. Responsabilul WBC s-a dezechilibrat si a cazut, lovindu-se cu capul de o masa, ceea ce l-a facut sa intre temporar in stare de coma si apoi sa fie spitalizat.

-Am fost transportat la un spital din New York, unde am fost examinat de un neurolog. Vreau sa le transmit prietenilor mei si membrilor WBC ca starea mea de sanatate este buna-, a afirmat Sulaiman, dupa ce a fost externat. Oficialul mexican a adaugat ca forul pe care il conduce se preocupa de elucidarea circumstantelor in care a avut loc altercatia dintre Tyson si Lewis, mentionand ca el, personal, este -foarte afectat- de acest incident.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.