Un profesor de istorie de la Școala Generală nr. 2 din Târgu Mureș a fost reținut ieri de procurori, fiind acuzat că ar fi sechestrat în clasă mai mulți elevi de clasa a V-a, i-ar fi pus să se dezbrace, apoi i-ar fi filmat cu telefonul mobil și a postat imaginile pe internet. Potrivit unor surse judiciare, profesorul, Ioan Lazslo, în vârstă de 37 de ani, este acuzat de pornografie infantilă, corupere sexuală și rele tratamente aplicate minoruluiși va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit șefului DIICOT Mureș, Alin Lazăr, profesorul deținea poze cu minori cu vârste de 10 – 11 ani, pe care îi obliga să se dezbrace, în tabere și în sala de clasă. Lazăr a mai spus că sesizările vizează fapte care au fost comise din 2011 și până în prezent. Potrivit unor surse judiciare, primele plângeri au fost făcute de părinții a două eleve de opt ani, care au reclamat că profesorul le-a pus să se dezbrace în timp ce se aflau într-o tabără. Ulterior, împotriva lui au fost înregistrate multe alte plângeri de la părinți ai elevilor de la Școala Generală nr. 2, toate vizând aceleași fapte. În total, la Inspectoratul ?ê?£colar Județean (ISJ) Mureș s-au strâns 21 de reclamații împotriva profesorului și a fost constituită o comisie de anchetă.
Interzis să mai intre în școală
Potrivit inspectorului școlar Aurora Stănescu, comisia de anchetă a fost constituită ieri, imediat ce s-au primit plângerile, iar părinții au fost chemați la școală pentru a discuta cu conducerea unității și cu psihologul. Ea a spus că profesorul acuzat, care are 20 de ani vechime în învățământ, nu a fost audiat de către comisia de anchetă constituită în școală întrucat este în concediu medical de marți și până joi, 31 mai. Stănescu a mai afirmat că nu s-a știut nimic despre acest caz până ieri, întrucât copiii nu le-au reclamat părinților faptele respective. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Dumitru Matei, a declarat la rândul său că este constituită o comisie de cercetare disciplinară în acest caz. „Există o sesizare făcută de 21 de părinți. Marți au fost la mine în audiență, am dispus ca profesorul respectiv să nu mai intre la ore și, dacă e posibil, nici în unitatea de învățământ”, a spus Matei.
Un alt profesor a fost arestat pentru viol
Un alt caz de pornografie infantilă în care a fost implicat un profesor s-a petrecut la Tg. Mureș în luna martie. Un profesor de la un liceu din municipiu, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat pentru pornografie infantilă și raport sexual cu o minoră, victima fiind fiica fostei sale concubine. Profesorul, Marius Gheorghe Stoica, a fost reținut tot de anchetatorii DIICOT. El a fost acuzat de pornografie infantilă prin sisteme informatice, raport sexual cu o minoră, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj. Procurorii au stabilit că acesta, perioada decembrie 2011 – februarie 2012, prin violență, amenințare și folosirea unui pistol cu gaze, a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe fiica fostei sale concubine, în vârstă de 16 ani, și a determinat-o să întrețină raporturi sexuale. Agresorul a filmat-o pe minoră în ipostaze cu caracter pornografic, pe care le-a distribuit prin e-mail către alte persoane. La percheziție anchetatorii au găsit și ridicat sisteme informatice și un pistol cu gaze, împreună cu muniția aferentă.
Bogdan Cristescu