O persoană a decedat și alte 16 au fost rănite, în urma unui accident petrecut între localitățile vrâncene Măicănești și Nănești. Răniții, toți de naționalitate ucraineană, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Focșani, trei dintre ei fiind în stare gravpă. Între victime se află și un copil, dar și și o femeie cu o mână amputată. Potrivit primelor concluzii ale polițiștilor rutieri, accidentul s-a produs după ce șoferul autocarului în care se aflau 25 de turiști ucrainieni a adormit la volan. Printre răniți se numără unul dintre șoferii autocarului și patru copii. Subprefectul de Vrancea, Cristi Misăilă, a declarat că persoanele implicate în accident, dar care nu au fost rănite, vor fi transportate la un hotel din oraș, până la sosirea unui alt autocar care să-i preia și să-i ducă spre Kiev. Pasagerii se întorceau din vacanță, din Bulgaria. „Autocarul a ieșit în afara părții carosabile. Din primele cercetări reiese că șoferul ar fi adormit la volan”, a declarat Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.
Bogdan Cristescu