Procurorii DNA au cerut ieri 12 de închisoare pentru procurorul Maximilian Bălășescu, judecat pentru luare de mită în procesul „vrăjitoarelor”. Procurorul Maximilian Bălășescu a fost reținut anul trecut după ce a cerut 300.000 de euro de la un denunțător, pentru a-l cerceta pe acesta într-un dosar disjuns, în care ulterior să adopte o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurorii DNA rezultă că, în ianuarie 2012, Maximilian Bălășescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunțător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranșe. În schimbul banilor, el urma să dispună ridicarea măsurărilor asiguratorii luate față de denunțător, într-un dosar în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Totodată, procurorul urma să dispună, cu privire la același denunțător, disjungerea cauzei și formarea unui dosar separat în care ulterior să adopte o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Maximilian Bălășescu a fost prins în flagrant delict, în timp ce primea de la denunțător, prin intermediar, suma de 90.000 lei și 80.000 euro. Alături de Bălășescu, în această cauză sunt urmăriți penal Marian Cristian Ene și Marian Simirianu, pentru complicitate la luare de mită.
Negocieri în toaleta Parchetului
Maximilian Bălășescu ar fi negociat în toaleta Parchetului Ilfov banii pe care urma să îi primească, discuția dintre el și negociator fiind surprinsă de procurori într-o înregistrare ambientală care se leagă și cu o serie de SMS-uri dintre el și finul său Cristian Ene, potrivit unor surse judiciare. Instanța Curții de Apel București a decis, în 1 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălășescu, precum și a lui Marian Cristian Ene și Marian Simirianu, acuzați de complicitate la luare de mită. Anterior, în 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București a decis arestarea vrăjitoarele Roxana Lider, cunoscută drept Vanessa, și Rada Mincă, cunoscută drept Melisa, precum și a lui Ion Constantin și Sava Craiff Buzea, pentru înșelăciune și șantaj, respectiv complicitate la aceste două infracțiuni. Vrăjitoarele au fost arestate în urma sesizării Oanei Zăvoranu, care a reclamat la poliție că a fost înșelată de cele două. Polițiștii, sub supravegherea procurorului Bălășescu, au făcut cercetări în cazul vedetei.
Vrăjitoarele Oanei Zăvoranu
Vrăjitoarele Roxana Lider și Rada Mincă au convins-o pe Oana Zăvoranu că autoturismul și aurul pretinse vor fi arse pentru reușita ritualurilor, spunându-i că bunurile sunt „de la diavol”, scriu judecătorii Curții de Apel București în motivarea deciziei de arestare preventivă. Curtea de Apel București a arată motivarea deciziei de arestare a vrăjitoarelor că, în realitate, autoturismul a fost vândut succesiv de către cele două vrăjitoare, către persoane din anturajul lor, la fel întâmplându-se și cu aurul cumpărat de Zăvoranu pentru a fi topit în cadrul ritualurilor. Magistrații CAB fac referire la înregistrarea convorbirii dintre vrăjitoarea Melisa și concubina inculpatului Craiff Sava Buzea.
"M.M (n.n. – concubina lui Craiff Sava Buzea): – Așa a spus că din cauza banilor de la Dal. (nota procurorilor – Lider Roxana, zisă Vanessa), suntem executați toți patru din familie.
Melisa – Le-am băgat eu 200.000 euro în familie. Am luat ceva din 200.000 de euro? Nimic. Spune-mi și mie. Din 200.000 euro – 120 plus 30 plus mașina, din 250.000 care i-am luat de la ea ( nota procurorilor – partea vătămată, Ioana Zăvoranu), eu personal dacă m-am ales cu ceva"
Într-o altă convorbire, purtată în data de 29 noiuembrie 2011 între Rada Mincă, zisă Melisa, și concubina inculpatului Craiff Sava Buzea, vrăjitoarea i se plânge acesteia că nu a rămas "decât cu aurul", deși îi luase Oanei Zăvoranu 200.000 de euro.
"Melisa – De ce nu mi-ai spus și mie ca o soră adevărat, soro, dacă ei au luat după urma ta 120.000 euro și pe mașină 40.000 euro luați de pe urma ta, cum de ești nebună să le dai și apartamentul și să nu iei nimic; din 200.000 euro luați de mâna mea de la Oana. (n.n. – Zăvoranu) eu nu am rămas decât cu aurul. Pur și simplu mi i-au luat cu japca din mână și nu mi-au dat nimic.
M. M. – Și acum ce vrei?
Melisa: – M-ai pus de-am dat și apartamentul și și-a luat Nat( nota procurorilor – M. R., zis N.) altă mașină de 30.000 euro. ?"
Din alte interceptări ale convorbirilor telefonice rezultă că inculpații Craiff Sava Buzea și Ion Constantin au fost interpuși ai vrăjitoarelor, judecătorii reținând că aceștia au acționat cu complicitatea celor două.
Ion Constantin: – Ca să-ți povestesc despre nebuna! (n.n. – Oana Zăvoranu.)
Roxana Lider, zisă Vanessa: – E vreo problemă, ceva?
Ion Constantin: – Nu! Să-ți zic și ție că… A fost acolo, ea!… Și, …«ai desfăcut» Căci, spunea țiganul că o «desface» pentru banii ăia; căci mi-a dat telefon Nat (nota procurorilor – M.RE.) și a vorbit cu mine.
Roxana Lider – Eu nu am «desfăcut», căci sunt tocmai la Târgșor, la Ploiești."
În data de 27 noiembrie 2011 inculpatul Ion Constantin dialoga cu o altă persoană despre suma de bani pe care a împrumutat-o pe Oana Zăvoranu și despre procesul de executare silită a apartamentului acesteia.
"Ion Constantin: – Păi, da' îi băgăm noi în seamă, ai înnebunit? Noi avem alte planuri, n-ai văzut pe Z.? Ai văzut cu Z., cu… O.Z., ai văzut? N-ai văzut? (n.n. – Oana Zăvoranu)
Domn: – Nu.
Ion Constantin: – E n-ai… și-a pierdut casa la…la amanet la alea, n-ai văzut?
Ion Constantin: – Am intrat prin cineva, ce vrei? Asta e. Eu cu cineva combinat intr-o afacere și am intrat. Ia să vezi tu cum zice Constantin Ion din Chitila.
Domn: – Cum?
Ion Constantin: Constantin Ion din Chitila.
Domn: – Ce e cu el?
Ion Constantin: El e. El e cel care o sponsorizează pe O. Z.
Domn: – Deci… Constantin Ion sponsori…a…, cum ai zis?
Ion Constantin: Am sponsorizat-o, mă. Am împrumutat-o.
Domn: – Și, casa nu i-ai luat-o, de, deocamdată.
Ion Constantin: – Sunt…sunt în executare. Am fost la licitație.
Domn: – Bă, ești nebun?! c…
Domn: – Și câți bani trebuie să-ți dea ca să nu… să nu-i mai iei casa?
Ion Constantin: O sută optzeci de mii de euro.
Domn: – O sută optzeci de mii de euro? Bine, nu i-ai dat tu atâta.
Ion Constantin: (râde) Ardă-te-ar gazu'! "
Curtea de Apel București reține, în motivarea deciziei de arestare preventivă a Radei Mincă și a Roxanei Lider că prin înșelăciune au indus în eroare părțile vătămate din dosar, susținând că bunurile sunt "de la diavol" și că trebuie să scape de ele prin ritualuri.
"Nu lipsit de importanță în examinarea activității infracționale a inculpaților este faptul că bunurile în cauză au fost identificate la locuința acestora în cadrul perchezițiilor efectuate, ceea ce demonstrează încă odată că activitatea inculpatelor a depășit activitatea de vrăjitorie", arată magistrații în documentul citat.
Judecătorii admit că activitatea de vrăjitorie nu este pedepsită de lege, însă rețin că faptele comise de cele două vrăjitoare se circumscriu infracțiunilor de înșelătorie și șantaj, pentru că acestea au profitat de credulitatea părților vătămate.
Bogdan Cristescu