Firea se dă religioasă dar nu știe nici cum se ciocnesc ouăle de Paște. Dar nu e prima oară când Firea manipulează și minte. „Deşi doliul creştinesc ţine 40 de zile, eu am ţinut nouă luni” declara Firea după ce s-a măritat cu Florin Pandele, spunând că nu a dorit să mai trăiască în păcat cu Pandele așa că a acceptat cererea lui în căsătorie. Doar că cele 9 luni de doliu au fost 7 luni și jumătate, între 24 ianuarie 2010, moartea primului soț și 12 septembrie 2010 data nunții cu Pandele. Că dacă e să calculăm până a început relația cu acesta, iese și mai puțin. Dar Gabriela Firea ne-a obișnuit cu minciunile și impostura.
Acum Firea s-a gândit să ne arate ce fericită este așa că a postat pe pagina sa de facebook mai multe fotografii. Într-una din poze, Firea, Pandele și tânărul Razvan ciocnesc „în trei” ouă vopsite. N-am mai întâlnit o asemenea situație, așa că am cerut opinia unui specialist teolog care ne-a explicat: „ciocnitul ouălelor semnifică sacrificiul divinității primordiale și se face după reguli exacte: se aleg două ouă vopsite, persoana mai în vârstă (sau bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de partener, în timp ce rostește cuvintele “Hristos a înviat”, la care celălalt răspunde “Adevărat a înviat”.”
Acum mai așteptăm să ne spună dacă i-a dispărut ceva din biroul de la Senat spart, în opinia noastră, desigur de Traian Băsescu pentru a o șantaja din nou pe șantajistă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane