Home Politic Rovana Plumb le-a dat aripi parlamentarilor pentru pensiile lor speciale

Rovana Plumb le-a dat aripi parlamentarilor pentru pensiile lor speciale

DISTRIBUIŢI

Printr-un proiect de lege depus în 15 aprilie 2015 la Camera Deputaților, parlamentarii își fac pensie specială de 1500 lei pentru un mandat, 2500 lei pentru două mandate și 4000 de lei pentru trei sau mai multe mandate. Rovana Plumb este la al doilea mandat de parlamentar deci va încasa tot restul vieții un plus la pensie de 2500 de lei. Întrebată dacă, de principiu, Guvernul susţine o astfel de lege, dat fiind că va trebui să dea un aviz, ministrul Muncii a spus: „Tipurile de avize pe care le dă Guvernul pe iniţiativele legislative sunt: susţine, nu susţine sau Parlamentul decide. În acest caz, Parlamentul va decide”. Sau cu alte cuvinte dați-i bătaie, copii cu pensiile speciale. Guvernul nu se va opune!

Trecem peste faptul că Plumb nu e încă prim ministru ca să poată vorbi în numele guvernului și faptul că avea un răspuns pregătit nu poate fi decât dovada faptului că totul este deja plănuit și discutat în PSD. Dar să vedem cum se dau avizele guvernului pentru inițiativele legislative.

În baza articolului 111 din Constituția României, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.”

Așadar fiind vorba de pensii din sistemul public, Guvernul va fi obligat în baza Constituției să prezinte punctul său de vedere care până acum s-a dat de către toate Guvernele în două forme: „Susține propunerea legislativă (cu sau fără amendamente) sau Nu susține propunerea legislativă”.
Așadar vom urmări cu interes parcursul legii prin care parlamentarii primesc în plus la pensie câteva sute de euro lunar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.