Pentru Uca Marinescu „Lumea este un Dar“
Fiecare călătorie a pornit de la o „chemare“. Pentru exploratorul Uca Marinescu expedițiile sunt drumuri ale cunoașterii. Înainte cu trei-cinci luni de a porni într-o astfel de călătorie, Uca Marinescu se documentează despre zonele pe care le va străbate. Încearcă să învețe cel puțin zece cuvinte ale populațiilor pe care le va întâlni. Nu reușește întotdeauna, așa că odată ajunsă la fața locului este nevoită să „dialogheze“ cu băștinașii prin semne. Consideră că nu este necesar să-și dezvăluie vârsta căci „vârsta este o problemă de suflet și spirit. Depinde cum te menții, cum gândești, cum acționezi“. S-a născut în localitatea harghiteană Gheorghieni, „primul pol al frigului din țară“. Deci face față cu brio temperaturilor foarte joase. În copilărie îi plăcea să schieze și să patineze. Uca Marinescu spune că este acum „o pensionară hiperactivă“, pentru care „aventura cunoașterii va continua“. Când prietenii o întreabă cum de se menține așa tânără, ea răspunde, în glumă: „Am ajuns în zone unde erau minus 52 de grade. M-am congelat și acum mă păstrez“. În sedentarism vede un pericol deoarece „acesta este nu numai fizic, ci și psihic. Așa cum și lenea se așează și fizic, și psihic“. „După prima expediție mi-am dat seama că nu există nicio diferență între oamenii de pe continentele Pământului. Doar oamenilor din fiecare zonă li se pare că sunt unici. Un namibian mi-a spus că ei îi numesc pe albi «găini-opărite». Am discutat cu el și despre mirosurile diferite pe care le au diversele populații ale Pământului. Dar filosofia de viață este aceeași“, povestește Uca Marinescu. Exploratorul a descoperit în lume două locuri unde a simțit ce înseamnă fericirea: Papua Noua Guinee și Sikkim – Tibet. „Papuașii nu cunosc valoarea banului. Pentru ei, banul este o hârtie la care se uită și râd. Papuașii nu au auzit de aragaz. Când aprind focul freacă două bețișoare dintr-un anumit lemn. Într-o așa-zisă oală mare, gătesc pentru întreaga comunitate. Țin minte că am fiert orez acolo, după care m-am dus să mă odihnesc. Ei au crezut că înainte de a pleca la culcare am mâncat orez fiert și când m-am trezit nu mai era nicio boabă. Era prima oară când mâncau orez. M-au lăsat fără mâncare pentru vreo trei zile așa că am fost nevoită să trec pe alimentația lor. De la rădăcina copacilor luau niște tuberculi precum nucile. Acești tuberculi aveau gust de nucă. Mai mâncau tot felul de fructe și seara beau un ceai preparat dintr-un praf de fructe. Dimineața, la prânz și seara mâncau numai cartofi. Carne de porc preparau doar la anumite sărbători. Copiii spălau porcii și se jucau cu ei. Peste răni, papuașii își puneau niște viermi pentru a și le vindeca. Sunt niște oameni longevivi. Trăiesc 80-90 de ani“, spune Uca Marinescu. Într-un sat sunt zece-douăspreze colibe. În Papua Noua Guinee a avut ocazia să vadă „Pasărea Paradisului“, întâlnită acum din ce în ce mai rar. Și tot aici a aflat și că fetele papuașilor au o zestre pe care mulți ar considera-o cel puțin ciudată. Este vorba despre Kasoway, o pasăre enormă. Papuașii care au fiice aduc aceste păsări în satul lor, le confecționează colibe speciale și le eliberează imediat ce fetele se mărită.
Uca Marinescu a avut curiozitatea de a cunoaște și vracii. În Zimbabwe a vizitat populația shona. Aici, pe lângă coliba familiei tinere, coliba bărbaților, coliba în care se pregătește mâncare se află și coliba vraciului. „Am intrat în coliba vraciului shona și i-am dat cinci dolari. Eu nu doream să-mi ghicească nimic, dar am vrut să văd cum arată și ce face un vraci. Pe pământ era făcută o hartă cu bețișoare. Într-un bol avea niște pietricele pe care le-a luat și le-a aruncat în sus. S-a uitat la mine. Pietricelele au căzut undeva, pe desenul respectiv. Apoi vraciul m-a întrebat: «Tu mergi mult, nu?». După care a continuat: «Te așteaptă un drum lung». Și așa a fost…“, povestește exploratorul.
Zilnic, șapte litri de ceai și supă instant
Se poate mândri că este unicul explorator din lume care a atins cei patru Poli ai Pământului. Își amintește că expediția la Polul Nord a fost foarte grea. „Rușii au organizat o expediție internațională la Polul Nord și m-au invitat și pe mine. Trei săptămâni am mers pe schiuri 140 de kilometri, alături de zece bărbați. Trăgeam după mine și o sanie pe care se afla bagajul. Pentru supraviețuire, importantă era hidratarea. Când ne opream să ne odihnim câteva ore preparam ceai fierbinte și supe instant pe care le păstram fierbinți în termosuri. Trebuia să bem cel puțin 7 litri de supă și ceai pe zi. Mai mâncam ciocolată, fructe uscate, salam uscat, batoane energizante“, își amintește Uca Marinescu. Ea povestește că exploratorul chinez a făcut hipotermie, iar toți din grup au avut grijă de el. În momentele foarte grele se încurajau unul pe celălalt. În rest, mergeau în „șir indian“, fiecare cu gândurile lui. Uca Marinescu „vorbea“ în gând cu săniuța, „Hai săniuță!“, sau își spunea că nu mai poate. Dar, cu toate acestea, mergea mai departe. Despre rus își amintește că după ce se trezea ieșea din cort la bustul gol și, la minus 38 de grade, se spăla cu zăpadă. Americanul își aprindea pipa și vorbea la telefonul mobil superperformant. „Țin minte că odată i-am cerut în glumă americanului telefonul și el tot în glumă mi-a răspuns că nu mi-l dă“, spune Uca Marinescu. Ultimele trei zile ale expediției au fost groaznice: „Din cauza oboselii nu am mai putut bea decât apă. Mergeam ca un robot. În sfârșit, rusul ne-a anunțat că mai avem un kilometru până la Polul Nord. Obiceiul este ca această distanță să fie parcursă doar cu schiurile. Ultimii 300-400 de metri i-am parcurs încet de tot. Rusul m-a întrebat ce se întâmplă. I-am răspuns că vreau să simt fericirea la fiecare pas. Când am ajuns la Polul Nord, toți am strigat, ne-am îmbrățișat. Era 28 aprilie 2001. Am uitat de oboseală. După atâta bucurie, ne-am blegit toți. Americanul mi-a dat telefonul lui și am anunțat prietenii că sunt la Polul Nord“. După expediție, când a ajuns în cameră, a stat o oră și jumătate sub duș pentru a se dezgheța. Și nu poate uita platoul cu pește și legume aburinde. În 24 decembrie 2001 a atins Polul Sud. La stația americană de acolo a sărbătorit Ajunul Crăciunului. I-a cântat colegei sud-africane colinde de Crăciun. Polul Nord Magnetic l-a atins la 7 martie 2007. „Această expediție nu a fost grea, ci complicată. Fluxul magnetic este puternic și am pătruns doar 17 kilometri. Simțeai că îți dă cineva cu o măciucă în cap“, povestește exploratorul Uca Marinescu. În 25 decembrie 2008 a atins Polul Sud Magnetic. Și Uca Marinescu este decisă să nu se oprească aici.
