Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat luni aviz favorabil cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Ion Ochi.
„Au fost prezenți 23 de membri ai comisiei, la reținere au fost 13 voturi „da”, 5 voturi „nu”, 4 abțineri iar un vot a fost anulat. La arestare au fost 13 voturi „da”, 4 „nu”, 5 abțineri, un vot anulat”, a declarat vicepreședintele comisiei Ciprian Nica.
În 21 aprilie DNA a anunțat că procurorul șef al D.N.A. a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J cererea și referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului OCHI ION, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanțelor prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspect și punerea în mișcare a acțiunii penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, D.J. 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).
Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.
Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații.
Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate.
Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea Viorel și Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Brașov.
În acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de președintele CJ Brașov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
Ulterior, la data de 26 aprilie 2012, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 și situația de șantier aferentă aceleași luni, prin care se atesta și se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444, 30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului.
Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, inculpatul Șerban Todorică Constantin, la solicitarea inculpatului Ochi Ion și pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea Viorel, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen.
Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Brașov.
Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de 2.507.444, 30 lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Brașov.