DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 27, respectiv 28 aprilie 2015, a inculpaților:
SCAFARU MIHAELA-ALINA, avocat în cadrul Baroului Vaslui, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
— complicitate la dare de mită, în formă continuată,
— complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, în scopul folosirii lor de către deținuți, în formă continuată,
CRAIU AUREL, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
— complicitate la dare de mită,
— complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, în scopul folosirii lor de către deținuți,
ROTARIU FLORIN, deținut în Penitenciarul Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
— dare de mită, în formă continuată,
— instigare la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 23 aprilie 2015, inculpatul Rotariu Florin a promis suma de 1.000 euro (promisiune reiterată la data de 24 aprilie 2015) unui agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Iași, pentru ca acesta din urmă să introducă ilicit în incinta unității de detenție, bunuri (un număr de opt aparate telefonice mobile, un încărcător de telefon și o cantitate neprecizată de băuturi alcoolice) interzise la introducerea în penitenciar, disimulate în produse alimentare.
La data de 26 aprilie 2015, inculpata Scafaru Mihaela — Alina, avocat, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul Rotariu Florin (concubinul acesteia) a remis inculpatului Craiu Aurel suma de 1.000 euro și bunurile menționate mai sus, în scopul înmânării acestora agentului de penitenciar, în numele inculpatului Rotariu Florin, lucru care s-a și întâmplat în cursul aceleiași zile.
Ulterior, în cursul zilei de 27 aprilie 2015, bunurile respective au ajuns în posesia inculpatului Rotariu Florin.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea conducerii Penitenciarului Iași.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 28 aprilie 2015, Curții de Apel Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.