Utilizatorii de telefoane mobile nu ar avea nimic impotriva sa primeasca mesaje promotionale sau de marketing pe propriile aparate. Aceasta pare a fi concluzia unui recent studiu realizat de Forrester Research pe un esantion reprezentativ de peste 3.300 de utilizatori cu varste cuprinse intre 16 si 45 de ani, provenind din 11 tari. Dintre toti participantii la studiu, 86% au declarat ca accepta sa primeasca mesaje promotionale tip SMS sau in alt format pe telefonul mobil daca astfel vor avea acces la un serviciu telefonic mai ieftin. Pe aproximativ 88% dintre intervievati nu i-ar deranja sa primeasca diverse -cupoane- cu reduceri prin mesageria SMS.
Oricum, exista un exemplu elocvent. Astfel, in Emiratele Arabe Unite exista un operator de telefonie mobila care ofera posibilitatea de a efectua apeluri gratuite in reteaua proprie. Insa abonatul trebuie sa asculte 20 de secunde dintr-un minut diverse spoturi publicitare. Si in Romania au fost facuti primii pasi. Dar acestea se rezuma doar la bonusuri denumite generic -Premii de fidelitate-. O actiune cu totul diferita este cea initiata de operatorul Zapp Mobile. Acesta a introdus in premiera pe piata romaneasca o noua schema de tarifare. Astfel, cei care dau curs ofertei speciale Zapp Mobile si se aboneaza pana la data de 15 martie 2002 vor primi pe toata durata abonamentului Zapp Mobile un credit de trei centi pe minut pentru fiecare apel primit, indiferent daca reteaua telefonica de pe care sunt sunati este fixa sau mobila. Suma astfel acumulata este utilizata pentru plata facturii lunare.
Actiunile de promovare via SMS sunt o practica relativ noua in marketing si par sa dea rezultate bune. Chiar daca perspectivele sunt favorabile, campaniile de marketing prin intermediul telefoanelor mobile trebuie atent planificate si nu trebuie sa entuziasmeze, cel putin deocamdata, companiile avide de promovare, conchid analistii de la Forrester Research. Motivul? Publicitatea prin telefonul mobil s-ar putea dovedi, in cele din urma, la fel de ineficienta ca si cea prin e-mail, mai de mult considerata ca fiind o metoda revolutionara pentru activitatile de marketing.
Home IT & Comunicatii Campaniile de marketing prin intermediul telefoanelor mobile ieftinesc convorbirile