Home Actualitate Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc prezentați la TMB pentru arestare

Primarul și viceprimarul din Miercurea Ciuc prezentați la TMB pentru arestare

DISTRIBUIŢI

DNA a anunțat că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 29.04.2015, a inculpaților:

RADULY ROBERT – KALMAN, primar al municipiului Miercurea Ciuc, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (2 infracțiuni),
– instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– conflict de interese,

SZOKE DOMOKOS, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (4 infracțiuni),
– instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. În calitatea sa de primar, Raduly Robert-Kalman a aprobat ilegal o autorizație de construcție pe baza unor documentații incomplete, aferente reabilitării/modernizării unui imobil în care își desfășoară activitatea filiala din Miercurea Ciuc a Universității Sapientia. În baza relațiilor dintre Raduly Robert-Kalman și conducerea instituției de învățământ, primarul fiind și cadru didactic la filiala din municipiu a universității, acesta a aprobat, în septembrie 2014, autorizația pentru efectuarea unor lucrări de construcție la imobil și amenajare a spațiului aferent (parcări și alei în proximitatea acestuia), în condițiile în care documentațiile depuse pentru aprobare nu îndeplineau condițiile legale.

2. În perioada iulie – septembrie 2014, în condițiile în care Casa de Cultură a Sindicatelor – Filiala Miercurea Ciuc acumulase datorii și față de aceasta s-a deschis procedura de insolvență, în calitatea sa de primar, inculpatul Raduly Robert – Kalman a determinat o persoană, desemnată de instanță să fie administrator judiciar al debitoarei, să accepte vânzarea către Primăria Miercurea Ciuc, la un preț subevaluat, a unui imobil deținut de casa de cultură. În acest scop, s-a stabilit să fie desemnat un evaluator, astfel încât acesta să menționeze degradări și uzuri inexistente, apte să justifice o evaluare a imobilului situată sub cea reală.

3. Raduly Robert-Kalman și Szoke Domokos în calitate de primar, respectiv viceprimar, au aprobat efectuarea de plăți nejustificate, în mai multe tranșe, în favoarea S.C. Topo Service S.A. în lipsa recepției legale a lucrărilor de cadastru general efectuate de această firmă. Plățile nejustificate s-au efectuat în baza unui contract încheiat între primăria Miercurea Ciuc cu S.C. Topo Service S.A., în care s-a menționat inițial prețul de 640.904 lei, majorat la 961.304 lei prin act adițional .
Plățile s-au efectuat în condițiile în care documentația întocmită de această firmă a fost restituită de 3 ori de OCPI Harghita, în mod succesiv, din cauza nerespectării unor condiții legale și pentru nesocotirea unor standarde tehnice, fiind refuzată recepția lucrărilor de către instituția menționată, sigura abilitată pentru aprobarea lucrări de cadastru general la nivelul județului.
Actele întocmite de S.C. TOPO SERVICE S.A., pentru care aceasta a primit sumele de bani menționate în contractul și actul adițional întocmit, nu au avut ca rezultat deschiderea cărților funciare ori realizarea unei evidențe actualizate de cadastru și publicitate imobiliară la nivelul mun. Miercurea Ciuc, fiind prejudiciat bugetul local cu sumele de bani achitate pentru lucrări lipsite de valoare juridică și finalitate.
4. Szoke Domokos, viceprimar al municipiului Miercurea Ciuc, a determinat modificarea ilegală, în favoarea unei persoane, a unui contract de închiriere ce are ca obiect închirierea de către o societate comercială a unui spațiu comercial proprietate privată a administrației locale Miercurea Ciuc, utilizat de societate ca punct de lucru.
La data de 22.06.2014, Szoke Domokos a fost solicitat de persoana respectivă să altereze conținutul contractului de închiriere, pentru a permite chiriașului să subînchirieze parte din imobil. Astfel, s-au încălcat prevederile contractuale inițiale adoptate prin Hotărâre de Consiliu Local.
La data de 23.06.2014, Szoke Domokos a dispus modificarea ilegală a contractului, în sensul cerut de persoana respectivă.

5. Szoke Domokos, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor depuse la o licitație organizată de primăria Miercurea Ciuc pentru atribuirea unui contract de lucrări de amenajare zonă verde, în valoare estimată de 1.320.170 lei, a acceptat și declarat câștigătoare o ofertă neconformă depusă de către S.C. GARDEN CENTER GRUP S.R.L. din București, iar ulterior a semnat acte administrative pe baza cărora au fost aprobate decontări ilegale în favoarea firmei, în temeiul unei documentații neconforme realității care atesta lucrări pentru suprafață de teren mai mare decât cea reală.
După executarea lucrărilor, Szoke Domokos a semnat și avizat documentații justificative prin care au fost acceptate plățile pentru lucrări aferente unei suprafețe de teren de 100 de ori mai mare decât cea reală.

6. A mai rezultat comiterea unei infracțiuni de abuz în serviciu, de către Szoke Domokos, ce a constat în luarea autoturismului de serviciu, din dotarea primăriei, și deplasarea cu el strict în interes personal, de la domiciliul din Miercurea Ciuc, în perioada 18-21.07.2014, în concediu la rude din jud. Tulcea. Cheltuielile cu combustibilul au fost imputate Primăriei Mun. Miercurea Ciuc, iar valoarea combustibilului și uzura autovehiculului constituie prejudiciu material cauzat Mun. Miercurea Ciuc.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.