Și a treia consultare a președintelui cu partidele a fost cu ghinion: Camera Deputaților l-a salvat și pe Ion Ochi respingând cererea DNA privind reținerea acestuia pentru corupție. Manevra e cu ochi și cu sprâncene: „argumentele colegului Ochi au reușit să creeze acel nivel de emulație suficient ca să cosiderăm solicitarea inoportună” – a zis Marian Neacșu (PSD) recunoscând că deputații au luat iar locul instanței de judecată. Când ochiul te minte, urechea te-nșeală: Surdu, șeful RAAPPS, a fost săltat de DNA. În opt ani, Surdu a agonisit o avere la care ar râvni orice moștenitor (două vile, 3 ap., zeci de ha). Soția sa e deputat PNL. Familia nu e numai celula de bază a societății ci chiar și celula penitenciarului – unde întâlnim din ce în ce mai des tați și fii, soți și soții, nași și fini, frați și cumnați. O fi vreun domeniu în care corupția să nu fi făcut prăpăd? Imposibil. Dl. Băsescu acuză acum că și „justiția este coruptă” iar din corupția ei s-a născut mafia retrocedărilor ilegale. Perfect adevărat. Dar abia acum a aflat dl. Băsescu secretul lui Polichinelle? Sigur că justiția (ca și SRI) sunt parte a corupției din țară. Așa sunt de 25 de ani, nu de șase luni. Totuși, singura care poate lupta împotriva corupției, inclusiv a celei din justiție, este justiția – iar faptul că o face e și meritul dlui Băsescu, oricât s-ar strădui să și-l anuleze. CSM semnalează periodic faptul că declarațiile dlui Băsescu „afectează independența justiției” iar dl. Băsescu o afectează imediat din nou: „CSM a devenit o măciucă aplicată în gura oricui se exprimă despre justiție; felul în care justiția o face de șase luni pe Fecioara Maria e inacceptabil”. Dar nici Băsescu să n-o facă pe pruncul Isus. CSM nu e „măciucă” deloc ci se apără de acuzații enorme precum „guantanamizare, scalpuri la cingătoare, sălbăticie”. Dl. Băsescu s-a supărat și pe „băsiști” fiindcă nu-l urmează în răsucirile care l-au dus fix între adversarii săi unde e tocat în continuare cu titluri apocaliptice: întâlniri secrete, uluitoare, conspirative, scandaloase, dezvăluiri cutremurătoare, imagini halucinante. Aiurea! Era o întâlnire a dlui Băsescu în Herăstrău (spațiu public) de trei minute cu fostul ofițer SRI, Adrian Radu – care a avertizat apoi că SRI îi pregătește o înscenare „singurului președinte adevărat”. Atunci (cum zicea el însuși) vai de steaua lui! Pentru moment dl. Băsescu simte doar apăsarea justiției care „călărește politicienii”. Bine face! Numai să n-o dărâme călăriții. Dacă justiția reușește să se țină în șa, îi facem statuie ecvestră. Mai bine statuie ecvestră Justiției decât lui Șova, cum pretindea el în Senat – acolo unde Tăriceanu pozează deja pentru „călărețul fără cap”.